Ilie Năstase, mesaj categoric: "Dacă cei de Dinamo nu-i făceau statuie lui Ivan, cei de azi nu i-ar mai fi construit"

Ilie Năstase, mesaj categoric: Dacă cei de Dinamo nu-i făceau statuie lui Ivan, cei de azi nu i-ar mai fi construit Sporturi

Ivan Patzaichin s-a stins la vârsta de 71 de ani, măcinat de o boală incurabilă. 

Ilie Năstase, primul lider din istoria ATP, e profund marcat de moartea prietenului său, legendarul canoist Ivan Patzaichin, de patru ori campion olimpic. 

Ivan Patzaichin s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Elias din București. La 71 de ani, "Amiralul" sportului românesc a pierdut lupta cu o boală incurabilă, care l-a măcinat în ultimele trei luni. 

Ilie Năstase: "Patzaichin era un om bun, nici nu vorbea despre performanțele lui"

 

Bun prieten cu omul care a scris pagini de istorie în cartea olimpismului, Năstase a evocat personalitatea "Amiralului", starul născut la Mila 23. 

„Era un om deosebit, un om bun. Nu vorbea foarte mult. Era simplu și nu vorbea deloc despre performanțele lui extraordinare. După mine, el rămâne campionul nostru, al României. E o zi tristă nu doar pentru întregul românesc, ci pentru întreaga Românie.

Foarte bună inițiativa celor de la Dinamo de a-i amplasa o statuie în fața stadionului. Ar fi trebuit să fie pusă și în altă parte, să vadă copiii cine a fost Patzaichin.

Dacă cei de la Dinamo nu-i făceau statuie, cei de astăzi nu i-ar fi făcut. Patzaichin e un geniu, iar geniile nu mor. Dumnezeu să-l ierte!”, a declarat Ilie Năstase, la Antena 3.

Născut pe 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în Delta Dunării, Patzaichin a cucerit patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, la Canoe-1 pe 1.000 m în 1972 (Munchen) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1968 (Ciudad de Mexico), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi trei de argint, la Canoe-2 pe 500 m în 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles) şi la Canoe-2 pe 1.000 m în 1972 (Munchen).

Comitetul Olimpic Internaţional i-a decernat, în 1990, cea mai înaltă distincţie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, în anul 2000 a fost distins cu Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Ofiţer, iar în 2008 i-a fost conferit ''Meritul Sportiv'' clasa I, de preşedintele Traian Băsescu. 

Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc. În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

 

La 26 noiembrie 2019, Ivan Patzaichin, legendă a sportului românesc şi internaţional, a primit, la aniversarea a 70 de ani, cea mai înaltă decoraţie a statului român, Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler, din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!