După o carieră de succes în polo pe apă, Paul Georgescu a ales să-și depășească limitele în cele mai extreme condiții posibile, devenind singurul român care a reușit să finalizeze provocarea Oceans Seven.
Acest proiect, lansat în 2008 de către World Open Water Swimming Association (WOWSA), presupune traversarea a șapte strâmtori periculoase din diverse zone ale lumii. Paul Georgescu s-a alăturat astfel unui club select de doar 31 de persoane din lume care au realizat acest lucru.
Sport.ro a stat la discuții cu „Îmblânzitorul Apelor”
- Salut, Paul! Cum a fost anul 2024 pentru tine?
Pentru mine, a fost unul dintre cele mai bune sezoane, un an fabulos, deoarece am finalizat proiectul Ocean Seven, adică traversarea celor mai periculoase strâmtori din lume. Am devenit singurul român și al 31-lea om din lume care reușește așa ceva, iar acum, la sfârșitul anului, am fost introdus în Hall of Fame-ul Ice Swimming-ului (înot în ape înghețate), ceea ce, bineînțeles, este o mare onoare, mai ales pentru România.
- Care a fost cel mai frumos moment din anul ce tocmai a trecut?
Cel mai frumos moment a fost, fără îndoială, Ocean Seven. Strâmtoarea Tsugaru a fost ultima pe care trebuia să o traversez și m-am antrenat foarte mult pentru ea. În primul rând, era ultima și... știi cum e, când e ultima, e și cea mai importantă. Vremea a fost rea doar în prima zi, singurul inconvenient era că ploua. Mie îmi place să înot pe ploaie, nu e problemă, atâta timp cât nu sunt curenți puternici, iar în acea zonă curenții sunt foarte periculoși.
"Dacă nu înoți astăzi, nu vei mai înota niciodată. Nici la anul, nici peste doi ani"
Când am ajuns în port, pilotul ne-a spus că, deși anunțase că nu va fi vânt, deja se simțea o briză. Deși eram într-o zonă protejată, tot se simțea vântul, ceea ce nu era deloc bine. Am avut mare noroc cu prietenul meu irlandez, Gert Kennedy, care are o experiență vastă, atât ca înotător, cât și ca însoțitor de echipă. El mi-a sugerat să ieșim cu barca în larg să vedem condițiile. Erau valuri foarte mari, dar când am ajuns la locul de plecare, situat la 40 de minute distanță, apa era liniștită, fără vânt. Știam însă că pe la jumătatea traseului cresc curenții și vântul. Atunci el mi-a spus: "Dacă nu înoți astăzi, nu vei mai înota niciodată. Nici la anul, nici peste doi ani."
Totul era deja rezervat, deoarece această strâmtoare este foarte căutată. Am decis să plec, iar Gert mi-a spus să înot mai încet la început pentru a avea energie maximă când voi întâlni curentul. Într-adevăr, după trei ore, am întâmpinat un curent puternic, dar doar pentru o oră. Apoi, brusc, condițiile s-au schimbat în favoarea mea, iar curentul m-a ajutat, venind din spate. Am avut cel mai bun timp al sezonului, la doar două minute de recordul mondial pe acea distanță. Pentru mine conta să termin cursa, nu să stabilesc un record mondial.
A fost un proiect de opt ani, inclusiv doi ani pierduți din cauza pandemiei. Pe lângă aceste strâmtori și canale, mai am și alte titluri importante, cum ar fi Original Triple Crown, care presupune traversarea Canalului Mânecii (între Anglia și Franța), Canalului Nordic (între Irlanda de Nord și Scoția) și Canalului Bristol (între Anglia și Țara Galilor).
Am înotat și Catalina Channel din Statele Unite și am participat la cursa insulei Manhattan, cunoscută drept cursa celor 20 de poduri.
De asemenea, dețin titlul Ice Triple Crown, care include o probă de 1000 de metri și o milă extremă. Am înotat chiar și în Antarctica, unde am stabilit recordul mondial de distanță în apă înghețată, înotând 3,5 km.
Mai dețin și Grand Slam-ul open water, care presupune înotul unui kilometru la Polul Nord, unul la Polul Sud, și traversarea celor șapte strâmtori și canale.
"Am înotat 100 km în bazinul Lia Manoliu"
Am înotat 100 km în Dunăre și, în pandemie, când Federația Română de Natație a redeschis bazele de antrenament, am înotat 100 km în bazinul Lia Manoliu, în 36 de ore. Am vrut să le arăt tinerilor sportivi că nu trebuie să se plângă. M-au văzut dimineața, când au venit la primul antrenament, și m-au găsit tot acolo a doua zi dimineață. (n.r. râde)
Știi care e treaba? Muncești un an de zile doar ca să te bucuri 2-3 secunde. Dar e frumos, acea bucurie nu poate fi explicată în cuvinte, este o bucurie maximă.
Ce obiective v-ați propus anul acesta?
Vreau să mă întorc la competițiile de ultra-maraton, adică probe de peste 20 km. Anul acesta va fi unul de tranziție, pentru că trebuie să învăț să trec de la o viteză de croazieră la o viteză de competiție, să înot în permanență la intensitate maximă.
Primul concurs pe care l-am ales este Capri - Napoli, cel mai vechi concurs din lume, la care visez să ajung și ca profesionist. Pe 20 iunie, voi concura în proba pentru amatori. Dacă reușesc să termin sub 8 ore, îmi va da încredere să particip și la proba pentru profesioniști.
Mai am în plan două competiții: una în Spania, pe care încă nu am stabilit-o, și una în Portugalia, în septembrie, de 25 km, care a fost inclusă în circuitul World Aquatics. Este primul an în care îmi organizez concediul în funcție de familie, nu de competiții.
Cum gestionezi riscurile de hipotermie?
M-am antrenat pentru recordul mondial la Snagov, la restaurantul Dolce Vita. Proprietarul a fost foarte deschis, mi-a spus că pot veni oricând, chiar dacă restaurantul era închis, și mi-a lăsat cheia sub preș. Oameni extraordinari!
Mă antrenam pe o buclă între o limbă de pământ și ponton. La un moment dat, pur și simplu nu am mai avut putere să mă întorc. M-am panicat puțin, dar am respirat adânc și mi-am găsit forța. Întotdeauna există riscul de hipotermie, este un sport extrem.
"Au fost cazuri de atacuri de rechini"
Cea mai dificilă strâmtoare a fost Canalul Nordic, unde temperatura apei era între 11 și 13 grade. Am înotat timp de 11 ore și am avut de-a face cu meduze care mă atacau din toate părțile, un adevărat scenariu de groază.
În Hawaii, riscurile sunt diferite. Am înotat pe timp de noapte, cu vizibilitate redusă și fără să știu ce se află sub mine. Au fost cazuri de atacuri de rechini, dar nu din specia rechinului alb, ci o specie mai mică, care poate provoca răni grave.
