Inca o BIJUTERIE dupa National Arena: Sala Polivalenta de 16.000 de locuri in Bucuresti! Cand e gata si cat costa:
Investitia se va derula pe trei ani, incepand cu 2011 si va necesita o contributie financiara de la bugetul de stat de 13 milioane de lei in primul an, 130,2 milioane lei in cel de-al doilea si 117,2 milioane lei in al treilea.
Sala de sport multifunctionala care va fi construita in Bucuresti, pe locul patinoarului Flamaropol, va avea 16.000 de locuri si va costa 260 de milioane de lei (aproximativ 60 de milioane de euro), potrivit unui proiect de hotarare de Guvern.
Sala polivalenta va fi construita de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), prin Compania Nationala de Investitii (CNI), pe un teren situat in Complexul Sportiv National "Lia Manoliu", in zona patinoarului Flamaropol, care va fi pus la dispozitie cu titlu gratuit Ministerului Dezvoltarii de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
In cadrul complexului exista deja sali de antrenamente pentru discipline sportive precum gimnastica, haltere, judo, box sau atletism, folosite in prezent de loturile nationale sau olimpice.
Totodata, in cadrul aceluiasi complex, exista deja doua bazine de inot acoperite, precum si un bazin de inot descoperit, un stadion de atletism, patinoarul acoperit Mihai Flamaropol, dar si terenuri ale Federatiei Romane de Baschet cu sala pentru jocuri.
In luna aprilie, CNI a anuntat ca vrea sa contracteze lucrari de proiectare si constructie a unei sali polivalente de 20.000 de locuri in Bucuresti, proiect estimat la 50 milioane euro, fara TVA.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News