România rămâne o forță într-un sport greu, dominat de asiatici. La Turneul Campioanelor de la Fukuoka, Bernadette Szocs, sportivă a clubului Steaua, a avut o evoluție de excepție și s-a duelat de la egal la egal cu sportivele asiatice. A pierdut în semifinale, scor 3-4, cu a doua jucătoare a lumii, Wang Manyu, însă per total prestația elevei lui Ionuț Seni a fost formidabilă.
În clasamentul mondial de simplu, Bernadette Szocs, sportivă a clubului Steaua, ocupă locul 17, fiind a doua cel mai bine clasată jucătoare din Europa, după austriaca Sofia Polcanova, care se situează pe poziția a 14-a. Lider al ierarhiei ITTF este Sun Yinghsa (China), urmată de Wang Manyu (China) și de Yidi Wang (China).
"Încântătoare!" Reacția FRTM după bronzul cucerit de Bernadette Szocs la Turneul Campioanelor
"Încântătoare, Bernadette Szocs își trece în palmares clasarea pe podium la WTT Finals Fukuoka 2024, competiția de top încheiată cu medalia de bronz după o prestație fantastică! #servimpentruistorie. În această dimineață, dubla vicecampioană europeană Bernadette Szocs (#17 mondial) și Wang Manyu (#2 mondial), campioana olimpică alături de echipa Chinei, au oferit, timp de aproximativ o oră, un spectacol la masa de joc. Deși adversara a avansat în finala competiției starurilor din tenisul de masă, componenta naționalei României a reușit o desfășurare a jocului greu de anticipat.
Condusă cu 3-0 la seturi, Bernadette Szocs a revenit la masă pentru a-și etala calitățile chiar și în cele mai grele momente și au urmat trei seturi câștigate admirabil, cu un nivel înalt de joc. Tricolora a împins meciul în decisv, însă ultima parte i-a aparținut adversarei, într-un meci încheiat 3-4 (6-11, 9-11, 5-11, 12-10, 11-7, 12-10, 4-11).
Locul al treilea obținut la actuala ediție reprezintă cea mai bună performanță la WTT Finals pentru Bernadette Szocs, în competiția care le-a adus pe tablou pe cele mai bune 16 sportive la nivel mondial", au scris cei de la Federația Română de Tenis de Masă.