INTERVIU La 61 de ani, Dan Pandur e veteranul de bronz al României. S-a luptat cu propriul corp și condițiile de pregătire, dar a ajuns pe podiumul mondial. "Am un regim special de a mânca" 

Sportivii români au dus țara pe podiumuri la competițiile internaționale în 2022 și la toate categoriile de vârstă. De la David Popovici (18 ani), campionul mondial și Bianca Costea (17 ani) campioană mondială la juniori până la Dan Pandur (61 ani), medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale pentru veterani. 

Dan Pandur a ocupat locul al treilea la Campionatele Mondiale de judo pentru veterani la categoria de 60 de kilograme, unde România a reușit să cucerească în premieră trei titluri mondiale la veterani și a încheiat în Top 10 al clasamentului pe țări.

Sport.ro a vorbit cu Dan Pandur, care a dezvăluit care au fost dificultățile pe care le-a întâmpinat în drumul spre bronz, dar și cum se pregătește pentru fiecare competiție. 

Interviu cu Dan Pandur, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale pentru veterani 

Bună ziua, domnule Dan! În primul rând felicitări pentru medalia cucerită la Campionatele Mondiale, cum vă simțiți? Cum ați sărbătorit victoria?
Mulțumesc pentru felicitări. Cum să sărbătoresc victoria? Cu antrenamente mai departe că nu e ceva care să ceară o sărbătorire. În ultima lună a fost ceva excepțional la nivelul performanței sportive în România, ceva care nu a mai fost de mult, în peisajul ăsta, performanța noastră nu e cine știe ce. 

O performanță la care nu m-am așteptat, sincer să fiu, ținând cont de condițiile de pregătire pe care le-am avut în ultima vreme. Adică mai puțină pregătire, de fapt. 

Dacă puteți să detaliați...
Păi, un început de an prost, cu Covid, care a avut niște urmări, palpitații, atacuri de panică, oboseală și asta a afectat foarte mult partea fizică, antrenamentele. Pe lângă asta, lipsa de parteneri de antrenament, de vârstă și de greutatea mea, doar cu copiii am făcut și asta s-a simțit acolo. 

Putem spune că a fost o medalie specială, s-a datorat experienței de până acum și eu știu, mare parte și șansei probabil. 

Nu sunteți la prima performanță la Campionatele Mondiale, există tineri care nu au nici un sfert din ambiția dumneavoastră. Cum reușiți să vă mențineți motivația? 
În primul rând, mi-am propus să fiu sănătos și asta contribuie la sănătate. Mișcarea e cea mai importantă, sportul, efortul fizic sunt cele mai importante pentru sănătate. A doua, e plăcerea foarte mare, judo, probabil că așa este pentru fiecare...sportul pe care îl practică e cel mai frumos și judo dacă a intrat în sânge nu mai iese, e un microb de care nu mai scapi. 

De ce ați ales judo? Vă vizualizați practicând acest sport și la această vârstă? 
Nu l-am ales în mod deosebit, mi-au plăcut mai multe sporturi până să ajung la judo, am început pe la 4 ani și puțin cu înotul, am făcut vreo patru ani de înot, după aceea în decurs de un an și ceva am mai trecut pe la baschet, pe la atletism, pe la gimnastică, dar nu m-au atras. În final am ajuns la judo pentru că m-a adus mama la judo. 

Sincer, când am început judo era un sport, așa e pentru toți, pe măsură ce a trecut timpul și am început să înțelegem mai mult din ce înseamnă judo, a devenit mai mult decât un sport, a devenit un mod de viață, un mod de a mă educa și am avut și șansa unor antrenori la început foarte buni, care m-au influențat foarte mult, am încercat să iau de la ei ceea ce era important și se pare că am reușit, pentru că păstrez pe mai departe dragostea pentru judo. Încerc să le transmit și eu altora, copiilor și celor mai mari, cu care fac în momentul de față antrenamentul. 

Aveți vreun secret pentru forma atât de bună? Țineți vreo dietă specială? 
Nu țin o dietă specială, însă am un regim de a mânca poate special, mănânc de multe ori pe zi foarte puțin. Atunci stomacul nu este niciodată prea mare, se umple rapid și senzația de foame dispare foarte repede. Așa reușesc, și prin mișcare foarte multă, pe lângă antrenamentele de la sală cu copiii și cu veteranii, merg cu bicicleta în proporție de 90% în deplasările pe care le fac prin oraș, fac mișcare, stau la casă, întotdeauna e ceva de lucru. 

Aveți vreo superstiție înainte de concursuri?
Nu am nicio superstițiie, doar emoții. Am fost întotdeauna un pic emotiv, emoțiile sunt până la prima priză, când am luat prima priză pe kimonoul adversarului, au dispărut emoțiile și mă concentrez. Am învățat să mă concentrez pentru fiecare întâlnire în parte. 

Am observat că sunteți susținător înfocat al sportului românesc, în special al tinerilor. Aveți vreun sportiv preferat? 
Din judo sunt mai mulți sportivi care îmi plac din cei tineri, din păcate, în ultimii ani au fost în permanență tinere talente care au renunțat la sportul de performanță. Din sportul românesc, în general, David Popovici este numărul 1 acum pentru că a rupt gura târgului puternic de tot, așa ceva nu se aștepta nimeni și nu se întâmplă foarte des.

În rest canotaj, tenis de masă, lupte, toate sporturi nemaipomenite și sporturi foarte grele.

Ce obiective mai aveți pe plan sportiv?
Aș dori să pot să particip la următoarele competiții, Campionate Europene, Campionate Mondiale. Bineînțeles, dacă e posibil, asta înseamnă să fie suficient de aproape încât să nu coste foarte mult pentru că noi, veteranii, mergem pe cont propriu la acest competiții, să fiu sănătos și pentru asta încerc să am o viață ordonată și să mă pregătesc cât de serios se poate. 

Dacă ar fi să schimbați ceva în sportul românesc, care ar fi acel lucru? 
Ca sportul românesc să facă performanță trebuie o bază de selecție foarte bună. Asta înseamnă că prioritar în perioada următoare, după părerea mea, nu sunt un mare specialist, nu am studiat foarte mult, dar mi se pare că plăcerea de a face sport trebuie insuflată tinerilor, copiilor, sunt foarte mulți care încep, fac puțin sport și renunță foarte repede pentru că sunt o grămadă de atracții acum, calculatoare, telefoane, tablete, jocuri.

Atunci renunță repede la sport când dau de greu pentru că sportul e frumos și ușor la început, în primele luni, după aceea când începi să îl faci mai serios apar și greutățile, efortul, transpirația, durerea, pentru că sunt în funcție de sport, diferite lovituri. În judo, cel puțin, sunt destul de frecvente. 

Asta ar trebui creată, baza, ăsta este un proces destul de lent, nu merge de pe un an pe altul. În rest, să ne rugăm să fie cât mai multe excepții, cât mai multe talente și să ne rugăm să atragă copiii la sport prin performanțele pe care le au. Anul acesta a fost un an bun, anul viitor cine știe. 

Sursa foto: Facebook