Lotul de kaiac-canoe al Romaniei s-a intors din Italia de teama coronavirusului! Anuntul sportivilor: "Olimpiada se va muta ori la Moscova, ori la Londra"
Coronavirusul da peste cap activitatile sportive.
Delegatia Romaniei de kaiac-canoe se afla intr-un cantonament de pregatire in sudul Italiei, intr-o zona neafectata de coronavirus, insa din motive de precautie, federatia si sportivii au decis sa se intoarca in tara pentru a nu risca nimic.
Sportivii au aterizat pe aeroportul Henri Coanda si au vorbit despre situatia din Italia, canotorul Constantin Diba afirmand ca, din surse oficiale, Olimpiada nu se va mai desfasura la Tokyo.
"Am plecat preventiv din simplul fapt ca se anunta ca se va baga in carantina toata tara. Tuturor le este frica, mai ales ca s-a raspandit foarte mult in Italia, de unde venim noi. O sa continuam pregatirea, totul e normal, ne schimbam doar baza, nu e nicio problema. O sa stam in carantina pana facem analize, probabil 14 zile, cum s-a anuntat general. E an olimpic, deci trebuie sa ne luam toate masurile de precautie. Din cate am inteles, din surse oficiale, Olimpiada n-o sa mai fie la Tokyo din cauza coronavirusului, o sa fie ori la Moscova, ori in Londra.
In prima faza ne-am speriat, pentru ca totul s-a desfasurat in decurs de doua seri, a fost o panica totala peste tot. Cand am vazut cum sta treaba, am vorbit cu antrenorii si am luat decizia sa ne intoarcem. In aeroport in Italia totul e foarte calm, la noi e un dezastru total, e foarte mare agitatia aici", a spus Diba.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News