"Mă voi bate ca de la rechin la rechin!" David Popovici plonjează în ape "periculoase"

Mă voi bate ca de la rechin la rechin! David Popovici plonjează în ape periculoase Sporturi

David Popovici a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, în care a fost prezentat oficial ca sportiv al CS Dinamo, că la campionatele mondiale de seniori de anul viitor se va bate cu adversarii săi de la Jocurile Olimpice "ca de la rechin la rechin".

"Am avut o vacanţă de trei săptămâni după Tokyo, mi-am revenit, m-am relaxat şi acum uşor, uşor am mare încredere în planul nostru că pot reveni la cea mai bună formă. Primul obiectiv cu adevărat important cred că va fi mondialele de seniori din mai anul viitor, din Japonia.

Vor fi multe competiţii anul viitor. Am spus că m-am bătut cu nişte titani ai sportului, cu nişte rechini la Jocurile Olimpice. Cred că pe măsură ce o să cresc, şi este valabil şi pentru campionatele mondiale, mă voi bate ca de la rechin la rechin", a declarat Popovici.

Sportivul s-a declarat încântat de transferul său la CS Dinamo de la CSA Steaua: "Din punctul meu de vedere este foarte simplă treaba, mă bucur că pot fi aici la Dinamo, cel mai titrat club din România. Mi s-a spus că în această sală sunt tablouri cu medaliaţi olimpici şi sper ca într-o bună zi să fiu şi eu aici. De fapt sunt convins de asta. Am decis împreună cu părinţii mei că este cea mai bună soluţie pentru mine în acest moment. Am venit aici pentru că vreau să evoluez ca sportiv. Mă bucur că sunt coleg cu Robert Glinţă, poate că în viitor vom putea face şi o ştafetă dacă vor mai apărea şi alţii înotători".

David Popovici, despre o posibilă plecare în Statele Unite

În ceea ce priveşte ofertele primite de la universităţile americane după parcursul său la Jocurile Olimpice, sportivul în vârstă de 17 ani a afirmat că uşile acestora rămân deschise până în momentul în care va alege o facultate la care să-şi continue studiile.

"Din punctul de vedere al universităţilor americane, cred că uşile nu se închid niciodată, poate doar după ce îmi aleg o universitate la care să învăţ, alta decât cele la care am fost invitat. Numai că momentan m-am făcut destul de clar, că prefer să rămân aici alături de echipa mea, pentru că am foarte mare încredere că pot creşte ca sportiv. Împreună cu antrenorii mei vrem să excelăm cât de mult se poate", a mai spus David Popovici.

David Popovici a semnat un contract cu Dinamo până la JO de la Paris

David Popovici a semnat un contract cu CS Dinamo până la Jocurile Olimpice de la Paris.

Înotătorul David Popovici (17 ani) este deţinător al recordurilor mondiale în probele de 100 de m şi 200 de m liber la juniori şi a fost cel mai tânăr sportiv român care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. La competiţia supremă, Popovici a reuşit să obţină, surprinzător, locul 4, la proba de 200 m liber. Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!