EXCLUSIV Maria Panțîru, marea speranță a luptelor românești: „Visul meu este să iau medalie la Jocurile Olimpice!”
Sporturi
Maria Magdalena Panțîru (18 ani, împliniți pe 26 octombrie 2023) este una din marile promisiuni ale României la lupte.
Elevă la Liceul Tehnologic Elie Radu în clasa a 12-a și componentă a Clubului Sportiv Universitar ASE, Maria a fost vicecampioană mondială la Under 17 în 2022 și a luat bronz la Mondialele și la Europenele Under 20 de anul trecut, când nu împlinise 18 ani!
Maria Panțîru este antrenată de Șerban Mumjiev, locul 5 la Campionatul Mondial din 1995 și participant la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996.
Ea a fost descoperită la Centrul de lupte din Periș, înființat chiar de antrenorul Mumjiev cu 13 ani în urmă. Centrul a fost preluat de Jenel Stan, unul dintre sportivii pregătiți de-a lungul anilor de Mumjiev.
„Eu am fost solicitat la Centrele Olimpice de cadeți și juniori și nu am mai avut timp să merg în fiecare zi la Periș. Maria a fost descoperită de Jenel, la vreo doi ani după ce am plecat eu de acolo. A urmat cursul normal, și-a făcut treaba la Campionatul Național, am cooptat-o în Centrul Olimpic de cadete și junioare, am continuat să lucrăm și am ajuns la aceste performanțe”, povestește cu simplitate experimentatul tehnician.
„Am început în clasa a 5-a, am auzit că niște colege de clasă fac lupte și am vrut să încerc și eu. M-am ținut apoi de treabă și am ajuns aici. M-am apucat din curiozitate și apoi mi-a plăcut”, povestește Maria.
„Noi aveam tradiție acolo, la Periș, cu băieții. Aveam campioni naționali, participanți la Europene, la Mondiale”, se mândrește antrenorul.
„Îți plăceau luptele în copilărie? Te mai luptai cu băieții?” - o întreb pe Maria. Zâmbește larg, cu toată fața: „Mă luptam cu fratele meu mai mare, acasă. El face aikido, dar nu de performanță. Face să se întrețină și fiindcă îi place. Am făcut și eu un an de karate, eram mică, voiam să stau mai mult la joacă, nu la antrenamente, și m-am lăsat după un an. Voiam să fac gimnastică, dar nu am avut unde. Și am ajuns la lupte...”
Principalul obiectiv în acest an - să ia BAC-ul!
Principalul obiectiv al sportivei de 18 ani din acest an este să ia BAC-ul. Iar apoi să meargă la Campionatul European și la Campionatul Mondial de juniori, unde speră să cucerească noi medalii. Problema e dacă printre antrenamente, cantonamente și concursuri, Maria mai are timp și de învățat. „E greu, dar mă descurc”, spune simplu sportiva. Dom' Profesor detaliază: „Uneori este, într-adevăr, obosită și n-are dispoziție de învățat, dar trebuie să-și găsească resurse și pentru învățat. Face și meditații, mai renunțăm la unele antrenamente în favoarea meditațiilor pentru BAC.
E foarte important pentru noi toți, pentru ea, în primul rând, dar și pentru părinții ei, chiar și pentru mine. Sperăm să reușească. Apoi, ne vom canaliza strict pe lupte. BAC-ul va fi în două luni, am făcut demersurile să intre în acea sesiune specială pentru olimpici. Altfel, n-ar fi putut să participe la Campionatul European de juniori. Ea este și în vederile antrenorilor de la seniori, pentru Campionatele Mondiale și Europene de Under 23, dar noi vrem să o luăm treptat, să ne facem treaba la juniori și apoi, dacă este posibil, dacă antrenorii de acolo au încredere în ea și dacă ea este sănătoasă, de ce să nu participe?”
Maria locuiește de 5 ani în București, la cămin. „Centrul Olimpic de lupte își desfășoară activitatea la Liceul Mircea Eliade. Acolo avem și sala de lupte, și școala, și căminul în care sunt cazate vreo 30 de fetițe. Ne ia un minut să mergem la sală, un minut să mergem la școală, un minut să mergem la masă. Noi centralizăm acolo toate fetele cu rezultate la Campionatele Naționale. Pe mai multe categorii de vârstă, începând de la U15 până la U20”. Numai că Maria nu a vrut la „Eliade”, ci la „Elie Radu”. A intrat acolo și nu a vrut să se mai transfere, pentru că și-a agreat colegii și profesorii.
Singură, în București, la 13 ani! Totul pentru un vis: să ajungă o sportivă importantă și să câștige medalii la Campionatele Europene, Mondiale și la Jocurile Olimpice!
„Mi-a fost puțin greu la început, dar apoi m-am obișnuit. Perișul e aproape de București, îmi văd părinții în fiecare weekend. Vin și ei la mine, merg și eu acasă”, afirmă luptătoarea noastră.
Are potențial pentru o medalie la Mondialele de seniori sau la Jocurile Olimpice? O întrebare pentru profesorul Mumjiev. „Păi după ciclul acesta olimpic, care se termină în acest an, ne propunem să mergem la următoarele Jocuri. Deocamdată, suntem mici. Ea își propune și acum, dar sunt deja niște calificări în desfășurare. La categoria 68 de kilograme este o fetiță bună, care e și campioană europeană, un pic mai mare decât ea. Dar schimbul ăsta de generații se face totdeauna. Dacă își dorește, poate să obțină performanțe”.
Cu „Morișca” spre JO
„E visul meu să merg la Jocurile Olimpice și să câștig o medalie acolo, altfel n-aș face lupte”, e optimistă micuța sportivă, căreia îi place cel mai mult procedeul „Morișca”. „Îi iese, dar nu tot timpul, e un prodedeu complex. Îi ies mai mult atacurile la picioare”, explică dom' profesor. „Vă dați seama că aș vrea să mergem împreună la Jocurile Olimpice. Indiferent de situație, voi fi prezent și eu dacă Maria va ajunge acolo. Aș vrea să continui cu ea, să lucrăm și la seniori”, e obiectivul antrenorului care a adus-o la acest nivel.
Programul Mariei începe la 6 dimineața. Se trezește, mănâncă un mic dejun frugal, apoi pleacă la școală, la 7.30 încep cursurile până la 12.30-13.30. Prânz, un pic de odihnă, ceva teme, antrenament după amiază, apoi cina și din nou teme și stingerea la ora 22. Cam asta face Maria într-o zi.
Antrenorul e corect și spune că după ce obține note la majoritatea materiilor, Maria vine mai mult la antrenamente: „Cu o lună și ceva înaintea unei competiții, beneficiem de susținere și de înțelegere din partea școlii, facem două antrenamente pe zi”.
E vreo materie care îți place în afară de sport?, o întreb pe promițătoarea sportivă. „Matematica” - glumește dom' profesor. Maria râde și se strâmbă ușor. „Am zis matematica pentru că nu-i place deloc”, specifică Șerban Mumjiev. La BAC, Maria va da examene la istorie, geografie și limba română.
CSU ASE o susține financiar
Maria a fost remarcată anul trecut de Adrian Iacobini, directorul CSU ASE: „Mi-au propus o colaborare în 2023, au avut încredere în mine. Chiar mi-aș dori să intru la facultate la ASE. Încă nu m-am hotărât pe ce profil, abia după ce iau BAC-ul”.
„A fost crescută la Clubul Sportiv Școlar nr. 4, unde eu sunt profesor și director. Anul trecut, domnul Iacobini, directorul CSU ASE, ne-a propus această colaborare, fiindcă ea se apropia și se apropie de finalul liceului. Pentru noi, ca și club sportiv școlar, e bine să promovăm copii la cluburile care pot duce mai departe munca noastră. A fost o oportunitate și pentru mine, și pentru ea.
Maria beneficiază aici de condiții, este susținută financiar, i se asigură medicamentația de care are nevoie, beneficiază și de cercetarea de la acest club, ceea ce nu avem la Clubul Sportiv școlar. De ovbicei, la 18 ani, ne cam pierdem sportivii dacă nu avem un astfel de club care să îi preia. Noi investim în acești copii, și nu puțin, iar munca noastră e stopată dacă nu își găsesc un club după perioada junioratului. Cu un atfel de club, cum e CSU ASE, munca noastră are continuitate. Și nu numai CSU ASE, poate fi orice club, Steaua, Dinamo sau un club municipal”, ne lămurește Mumjiev.
Luptele, un „microb”!
De ce ar veni un copil la lupte? Răspunde antrenorul: „Mai întâi, din curiozitate. Apoi, depinde de antrenor cum îl ține în sală. Iar apoi, devine un microb. Eu l-am luat de la 16 ani. Nu mai poți fără. De multe ori, nu suntem așa de bine din toate punctele de vedere, dar copiii ăștia care vin din urmă ne trag și pe noi”.
E mai geu să lucrezi cu fetele decât cu băieții?, îl întreb pe Mumjiev. „Clar mai greu”, răspunde rapid Maria, completată apoi de profesorul ei: „E mai greu cu fetele pentru că sunt mai sensibile. Felul de a le aborda diferă față de băieți. Înainte să lucrez cu fetele, am lucrat 4 ani cu băieții și pot face o comparație. La băieți este altceva.
Eu, fiind bărbat, mă deschid altfel în fața unui băiat, pot să-l abordez altfel, nu violent, dar îl mai pot mustra, certa. La fete, trebuie să fiu ca un tătic, nu ca un profesor sau antrenor. Nu le pot mângâia nici pe cap, că nu merge așa, dar nici să le înfrunt prea tare. Dacă le înfrunt prea tare, le destabilizez emoțional, fiind și copile, pentru că încep luptele la 13-14 ani”.
Mumjiev consideră că fetele sunt mai ambițioase și mai corecte decât băieții: „La partea asta cu ambiția stăm mai bine la fete. Și sunt și mai ascultătoare. Nu avem probleme cu cele care sunt focusate pe rezultat, nu ies din linia pe care o trasăm. Cele care nu sunt focusate vor ieși tot timpul, ca și la băieți, de altfel. Când le stabilesc fetelor un program, sunt puține cele care încearcă să trișeze. Băieții mai trișează, fac mai puțin. Când o întreb pe Maria dacă a făcut trei serii, îmi spune dacă n-a făcut. Un băiat zice că da, chiar dacă a făcut doar două”.
„Sunt mulți copii talentați în România, pe care nu-i găsim pentru că nu ne ducem după ei, iar ei nu ajung la noi, rămân undeva în anonimat. Eu cred că mai avem mulți copii cu potențial”
Șerban Mumjiev, antrenor lupte
Scurt dialog cu Maria Panțîru despre familie și viitor: „După ce mă las, vreau o viață normală”
Îl trântești pe fratele tău?
Acum, că am crescut mai mare, îi mai dau și eu.
Vă luptați când vă întâlniți?
Ne mai batem așa, prin casă, dar țipă tata la noi să ne potolim.
Mai țipă la voi acum? Sunteți doi sportivi, are curaj?
Are, că-i tata.
Părinții tăi ce au zis când te-ai dus la lupte?
Tata a zis să mă duc, dar mama nu prea voia, găsea motive, zicea că mă întorc seara singură acasă, deși nu era departe sala de casa mea. Nici la lot, la București, nu voia să mă lase, dar a vorbit ea cu un prieten, care a convins-o să mă lase. A vorbit și Maestrul (n.r. - Șerban Mumjiev), și domnul antrenor Stan Jenel.
Nu ți-a fost teamă să te duci așa, în necunoscut?
Nu, deloc.
Ți-ai făcut prieteni în București, la liceu?
Nu foarte mulți. Am un prieten (zâmbește), dar e din Sfântu Gheorghe.
Maria, tu ai vrea să devii antrenoare de lupte?
Sincer, nu. Aș vrea să am o viață normală. Nu cred că am răbdare să lucrez cu copiii. Știu ce-nseamnă.
Ce înseamnă o viață normală?
O viață mai simplă, să am un servici, un soț, copii.
Ai plâns la antrenamente sau la competiții?
De multe ori.
Că a fost greu sau că n-ai câștigat?
Că nu-mi iese un procedeu sau când sunt obosită, nervoasă.
Ești ambțioasă?
Foarte ambițioasă.
Îți dai cu farduri?
Nu prea. Puțin rimel. E și o pierdere de timp pentru mine, mai ales dimineața, când trebuie să plec la liceu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
