VIDEO EXCLUSIV Marian Drăgulescu a organizat prima competiție care-i poartă numele! Ana-Maria Brânză a fost și ea prezentă

Marian Drăgulescu a organizat prima competiție care-i poartă numele! Ana-Maria Brânză a fost și ea prezentă Sporturi

Marian Drăgulescu, fostul mare gimnast român, a organizat prima competiție care-i poartă numele.

”Cupa Drăgulescu” la gimnastică a debutat cu succes. Au venit copii din toată țara. Cei mai mici concurenți sunt la grădiniță! Peste 250 de copii s-au dat în spectacol la competiția care-i poartă numele fostului mare gimnast român, Marian Drăgulescu.

Marian Drăgulescu a organizat prima competiție care-i poartă numele! Ana-Maria Brânză a fost și ea prezentă

”Retrăiesc prin ei, am o academie plină de copii. Parcă sunt și eu acolo în rândul lor”, a spus Marian Drăgulescu pentru PRO TV.

  • Marian Dragulescu A Organizat Prima Competitie Care I Poarta Numele Ana Maria Branza A Fost Si Ea Prezenta 2

Întrebată cum l-a simțit pe Marian Drăgulescu la competiția de gimnastică, fosta campioană mondială și medaliată la Jocurile Olimpice la spadă, Ana-Maria Brânză a remarcat cât de emoționat era fostul gimnast.

”Emoționat, emoționat cum nu era Marian nici la Jocurile Olimpice”, a evidențiat fosta spadasină, care i-a premiat la finalul concursului pe cei mici: ”Sunt atât de mici și atât de simpatici cu costumele lor... Cu coregrafiile lor”.

Marian Drăgulescu, despre Academia Marian Drăgulescu, pentru Sport.ro: ”Avem 400 de copii”

”Wow, s-au întâmplat foarte multe lucruri. Dar multe lucruri frumoase. Am avut și foarte multe provocări, din care am învățat foarte multe, dar așa am reușit să ne dezvoltăm și să creștem. Am crescut frumos, organic. La noi, copiii vin de drag și vin și cu prietenii lor. 

Și aduc și prietenii la noi. A trecut repede anul, dar sunt fericit și recunoscător că am găsit acest loc. Ne place mult locația, sala. Am reușit să facem o sală ca afară. De mult mi-am dorit acest lucru și mergem înainte. 

Ne dorim să creștem numărul copiilor, să ajungem la cât mai mulți. Să-i atragem și să-i învățăm că sportul și mișcarea face parte dintr-un stil de viață sănătos. Ne dorim să fim cea mai mare bază de selecție pentru celelalte discipline sportive.

În momentul de față avem 380 de copii. Am crescut frumos. Îmi aduc aminte și eu de copilărie, de cât de fascinat eram, atunci când învățam orice element la gimnastică, fie cât de mic. 

Văd bucuria în ochii copiilor, dar și teama, când vor să încerce un element mai periculos, dar le văd și bucuria când reușesc să se stăpânească și să reușească elementul.

Ne-am atins obiectivele și chiar le-am depășit. A fost greu, dar am reușit tot timpul să găsim soluții și să mergem mai departe. Ne dorim să ne extindem, să ajungem la cât mai mulți copii, în cât mai multe zone din București, dar o luăm treptat. Abia am făcut un anișor”, a spus Marian Drăgulescu pentru Sport.ro.

VIDEO Emisiune integrală cu Marian Drăgulescu, la Poveștile Sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!