MotoGP va retrage numărul 46, purtat de pilotul italian Valentino Rossi în Campionatul Mondial
Sporturi
Conducerea Campionatului Mondial de MotoGP a anunţat sâmbătă că va retrage din competiţie numărul 46 purtat de legendarul pilot italian Valentino Rossi, peste două săptămâni, cu ocazia Marelui Premiu care va avea loc pe circuitul de la Mugello, în ţara sa natală.
Rossi a câştigat nouă titluri de campion mondial, şapte dintre ele la clasa regină. El a obţinut în total 115 victorii şi s-a clasat de 235 de ori pe podium, înainte de pune capăt carierei sale anul trecut, după ce a concurat timp de un sfert de secol în Motomondialul de viteză.
Supranumit "Il Dottore" (Doctorul), Valentino Rossi a fost un showman atât pe circuit, cât şi în afara acestuia. El a câştigat ultima sa cursă în 2017, la Assen (Olanda), alături de echipa Yamaha.
În vârstă de 43 de ani, Rossi va fi prezent la ceremonia programată pe 28 mai la Mugello, în cursul căreia va fi retras numărul său, a precizat MotoGP într-un comunicat. Pilotul italian concurează în prezent în cursele auto de anduranţă, sub culorile echipei belgiene WRT.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ARTICOLE PE SUBIECT
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI