A murit Ana Pascu. A avut o carieră remarcabilă ca sportivă și o carieră impresionantă ca șefă a FR de Scrimă
Veste tristă în sportul românesc. Ana Pascu avea 77 de ani.
Marea Doamnă a scrimei românești, Ana Pascu, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut miercuri seara de Federația Română de Scrimă. Cu un palmares senzațional ca sportivă, dar și un oficial care a reprezentat România la nivel mondial în șahul pe planșă, Ana Pascu a murit după o lungă suferință.
Ana Pascu a murit
"Eroii cu mască nu mor niciodată! Doamna Ana Pascu va trăi prin oamenii pe care i-a inspirat și prin tot ceea ce a lăsat moștenire scrimei și sportului românesc, scrimei mondiale. Dumnezeu să o odihnească în pace! Prin tot ceea ce ne lasă moștenire, prin tot ceea ce a sădit în noi, emoții și clipe de neuitat, Ana Pascu va trăi prin fiecare generație care va ajunge să facă performanță pentru România.
Eroii cu mască inspiră și motivează atemporal, iar misiunea noastră, a celor din Federația Română de Scrimă, e tocmai de a păstra și duce mai departe povestea lor.
Ana Pascu a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice
Erou cu mască, Ana Pascu a cunoscut succesul și gloria. Este exemplul unui sportiv dedicat, un caracter puternic, un om echilibrat, un om pentru care echipa a însemnat totul.
Ana Pascu a reprezentat România la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat două medalii de bronz. La Campionatele Mondiale a câștigat aurul la juniori în 1963 după care, la seniori, a urcat de 7 ori pe podiumul suprem: aur cu echipa la Havana 1969, argint la echipe 1970 și de cinci ori a luat bronz 1967, 1971, 1973, 1974, 1975.
Cariera remarcabilă de sportiv a fost urmată de una impresionantă ca președinte de Federație, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă. Decenii la rând, Ana Pascu a creat strategia scrimei românești și dezvoltarea acesteia. Ana Pascu a condus Federația Română de Scrimă între 1982 -2013, record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale și 68 la Campionatele Europene.
La nivel internațional, Ana Pascu a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, între 1984-1988, a Comisiei de Arbitraj FIE, între 1988-1996, a Comitetului Executiv FIE, între 1996-2004 și vicepreședinte al FIE, între 2004-2021.
Ana Pascu și-a dedicat toată viața scrimei, a pus pasiune în ceea ce a făcut. Noi toți i-am fost alături când viața i-a răpit fiul după incendiul de la Colectiv. De azi, Alex, mama și tata, sunt împreună....
Federația Română de Scrimă transmite condoleanțe familiei, surorii sale, celor apropiați!
Eroul cu mască, Doamna Ana Pascu va rămâne mereu în amintirea noastră, a celor care iubesc scrima și sportul românesc.
Drum lin, Doamna Ana! Odihniți-vă în pace!", au scris cei de la FR de Scrimă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News