VIDEO Noul ”fenomen” Vlad Stancu, campion european la înot: ”Sunt primul român din istorie care a ajuns la 15 min 05 sec”
Puștiul de 16 ani a câștigat titlul la 1.500 de metri liber în cadrul Campionatelor Europene de juniori de la Otopeni.
Sportivul român Vlad Ştefan Stancu, medaliat cu aur la ştafeta de 4x100 m liber, şi-a trecut în cont şi o primă medalie la o probă individuală, aurul la 1.500 m liber, probă în care a doborât recordul naţional de seniori, care aparţinea lui Dragoş Coman (15min06sec33/100) încă de la JO 2004 de la Atena.
Vlad Stancu: ”A fost o cursă memorabilă, nu am cuvinte”
”Sunt primul român din istorie care ajunge la 15 min 05 sec. Vreau să le mulţumesc tuturor care şi-au făcut timp să vină aici să mă vadă, celor de acasă.
Ştiam că polonezul e obişnuit să plece foarte tare, şi eu m-am decis să plec cu el şi să domin ultimii 200 m. Şi aşa am reuşit.
A fost o cursă memorabilă, nu am cuvinte, a fost ceva excepţional. La aceste curse de fond trebuie să fii foarte bine pregătit, psihic şi fizic, şi trebuie să ai o tactică foarte bună”, a declarat Vlad Ştefan Stancu la zona mixtă după finală.
Și-a luat revanșa în fața polonezului Chmielevski și a stabilit recordul național la seniori
Depăşit în semifinale cu opt secunde de polonezul Krzysztof Chmielevski, Stancu a abordat finala cu un plan inteligent şi a stat aproape de rivalul său circa 1.300 m, alternând la conducere cu acesta, iar apoi s-a desprins brusc şi a dominat clar ultimii 200 de metri, trecând primul linia de sosire cu timpul de 15 min 05 sec 47/100, cu un avans de 7sec99/100, stabilind şi un nou record naţional al României de seniori.
Performanțe de excepție pentru Vlad Stancu în acest an
La doar 16 ani, Stancu a doborât 25 de recorduri naţionale, iar la Campionatele Naţionale de la Bacău în bazin olimpic din luna martie a cucerit zece medalii, cinci la seniori şi cinci la tineret.
Legitimat la CSA Steaua, Stancu este specialist în probele de fond, iar marele lui vis este calificarea la JO 2024, după cum declara recent în presă.
Aceasta este a doua medalie obţinută, joi, de reprezentanţii României, după argintul sportivei Bianca Costea în proba de 50 m liber feminin.
5 medalii pentru România până acum la Europenele de la Otopeni
Delegaţia României a câştigat până acum cinci medalii la CE de înot pentru juniori de la Otopeni: 3 de aur - ştafeta masculină 4x100 m liber, alcătuită din David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, David Popovici la 200 m liber, Vlad Ştefan Stancu la 1.500 m liber şi 2 de argint - ştafeta mixtă de 4x100 m liber David Popovici, Patrick Sebastian Dinu, Bianca Costea şi Rebecca Aimee Diaconescu, respectiv Bianca Costea în proba de 50 m liber feminin.
Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin.
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News