O viata plina de greutati | A luat doua medalii la Europenele de haltere dupa ce a trait intr-o camaruta de cativa metri
A cucerit doua medalii la Europenele de haltere, dar pana sa ridice greutati... a trecut prin mari greutati. Un an a locuit intr-o camaruta a antrenorului sau.
Ilie Ciotoiu a obtinut doua medalii pentru Romania la Europenele de haltere, la categoria 56 de kilograme. In varsta de 21 de ani, tanarul sportiv a trecut, insa, prin mari greutati.
"Aveam un tablou si un calendar cu toti medaliatii. Ma uitam la ei si-mi spuneam ca trebuie sa muncesc foarte mult ca sa ajung si eu asa", spune Ilie Ciotoiu.
Cinci metri patrati are camaruta in care a locuit tanarul halterofil. Antrenorul sau l-a gazduit.
"Acolo a fost inceputul sau in marea performanta. Sper sa adune ceva banuti si isi ia o locuinta a lui", spune si Ionut Felecan, antrenorul sau.
La Europene, Ilie Ciotoiu a castigat doua medalii.
"Nu o sa auziti de mine ca m-am dopat", promite el.
"Nu am nevoie de asa ceva, pot sa ridic si normal, prin munca cinstita si antrenamente", mai spune el.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News