Poliția americană l-a arestat pe un campion din NFL!
Poliția din Dallas (Texas) a emis un mandat de arestare pe numele a două persoane, între care și sportivul Rashee Rice (23 de ani), care s-a predat autorităților.
Pe 30 martie, wider receiver-ul de la Kansas City Chiefs, campioana en-titre din NFL, a provocat un accidentat în care au fost rănite patru persoane.
Riscă zeci de ani de închisoare, după ce a rănit patru persoane
Din informațiile furnizate de autoritățile texane, sportivul și prietenul său, aflați la volanul unui Lamborghini Urus și al unui Chevrolet Corvette, au condus cu viteză și au provocat un accident în lanț. Rice riscă mulți ani de închisoare, după ce împotriva sa au fost formulate opt capete de acuzare.
Agresiunea calificată, o infracțiune de gradul doi în SUA, se pedepsește cu închisoare de până la 20 de ani. Coliziunea care implică vătămare corporală, o infracțiune de gradul trei, se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare, iar coliziunea care implică vătămare se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare. Rice are parte, în cazul ultimei infracțiuni, de șase capete de acuzare, iar justiția din SUA adună anii de condamnare. În plus, polițiștii au găsit 11 grame de canabis în mașina sa, iar posesia acestui tip de droguri este o contravenție de clasa B în Texas.
Îl are ca avocat pe un senator din statul Texas
Deși avocații săi spun că acesta regretă incidentul, își asumă responsabilitatea și este dispus să coopereze total cu poliția, pe numele său și al prietenului său, Theodore Knox (21 de ani), au fost emise mandate de arestare, pentru că cei doi au fugit de la locul accidentului și s-au sustras interogatoriului. Rice s-a predat predat ulterior și a fost eliberat condiționat contra unei sume de 40.000 de dolari.
Sportivul l-a angajat ca avocat pe Royce West, senator al statului Texas, dar riscă zeci de ani de închisoare, dacă nu se va înțelege cu toate victimele accidentului și autoritățile nu vor renunța la toate acuzațiile penale. Kansas City Chiefs nu a comentat incidentul, dar fanii și opinia publică îndeamnă deja clubul să-i rezilieze contractul.
A câștigat Super Bowl LVIII
Rashee Marquan Rice (23 de ani / 185 cm, 92 kg) este născut în Philadelphia (Pennsylvania) și s-a format la Richland High School (Texas / liceu) și Southern Methodist University din Dallas County (Texas / universitate). A fost ales de Kansas City Chiefs la NFL Draft 2023, pe poziția a 55 din runda a doua. Acesta a fost un om important pentru echipa lui Patrick Mahomes și Travis Kelce, care a câștigat Super Bowl LVIII (25-22 cu San Francisco 49ers). În sezonul precedent, el a bătut recordul lui Ja'Marr Chase (Cincinnati Bengals) de recepții realizate de un debutant în play-off (26).
Foto - Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News