INTERVIU Povestea celui mai sportiv profesor din România. Circulă doar cu bicicleta, înoată, aleargă la maraton, predă în zone defavorizate
Sporturi
Acesta pedalează cel puțin 200 km, înoată aproximativ 10km și aleargă cam 20km în fiecare săptămână.
Adrian Gabor (39 de ani) este un profesor de sport atipic, care transpune în viața de zi cu zi ceea ce le predă elevilor săi. El face naveta în afara Bucureștiului pe bicicletă, vehicul cu care se deplasează peste tot, deoarece nu vrea să-și cumpere mașină, este antrenor de înot pentru inițierea copiilor și recuperarea adulților cu probleme medicale, a făcut parte din staff-ul Maratonului București la toate edițiile desfășurate și a predat doar în școli din medii defavorizate.
A practicat înot și polo de performanță
"Am început să fac sport în cadru organizat la vârsta de șase ani și jumătate. Atunci m-au dus părinții să învăț să înot. Peste un an am intrat la clasă sportivă, de performanță, am făcut patru ani de zile înot și alți nouă ani polo pe apă. După acești 13 ani de sport de performanță, m-am oprit din a mai face sport, am schimbat domeniul și m-am dus să fac o facultate economică. Mi-am găsit un job de birou, stăteam opt ore pe zi la calculator, acasă mai stăteam alte patru ore pe scaun. Ajunsesem să stau jumătate de zi pe scaun, făceam sport doar foarte rar, ocazional. Lucram la o firmă mică de grafică pe calculator, de grafică tehnică, nu artistică.
S-a reapucat de sport, după ce ajunse să stea 12 ore la birou
Am luat în greutate, nu foarte mult, dar la mine s-a simțit mai mult din cauza bagajului genetic. În 2009, a trebuit să mă operez la gamba dreaptă de varice. După operație, doctorul mi-a recomandat să mă reapuc de înot. În 2009-2010, am reînceput înotul, în paralel cu jobul vechi de birou. În 2011, am schimbat și domeniul de lucru, am devenit instructor de înot, am început să lucrez la inițiere cu copii de vârste foarte mici. În 2012, am zis să-mi completez studiile, am dat admitere la UNEFS, apoi am făcut master în 'Management şi marketing în structurile, activităţile şi evenimentele sportive'. Am făcut ambele structuri DPPD și pot preda și la gimnaziu, și la liceu.
Am început să predau, în anul 2020, și motivul a fost că am intrat în contact cu Teach for Romania, o asociație care susține profesorii care predau în școli din zone defavorizate și vrea să crească calitatea educației în aceste medii, acolo unde un profesor bun nu se duce, în mod normal. Așa am ajuns să fiu profesor suplinitor la Școala Gimnazială Nr. 2 din Jilava, apoi am mers la Școala Gimnazială Nr. 3 din Sintești și Nr. 2 din Crețești. Din acest an, sunt profesor titular la școala din satul Bobești, comuna Glina, care este în structura Școlii Gimnaziale Nr. 2 Cățelu.
Din 2016, toate deplasările le face cu bicicleta
În 2009, după ce m-am operat de varice, doctorul mi-a recomandat mai întâi înotul, apoi mi-a spus să merg cu bicicleta, pentru că mișcarea ciclică de pedalare mi-ar face foarte bine la circulația de întoarcere a sângelui. Am început să înot, după un an am început să alerg pe distanțe lungi, iar în al treilea an mi-am cumpărat o bicicletă și am început să ies în weekend cu bicicleta. Din 2016, am început să folosesc bicicleta zi de zi, pentru orice drum și orice deplasare folosesc bicicleta. Acum am ajuns să merg cu bicicleta la serviciu și să mă deplasez pe toată raza Bucureștiului și Ilfovului, chiar am mers la mare și în orașele din zonă, precum Ploiești, pe bicicletă. O folosesc pe orice vreme, cu echipamentul și semnalizarea adecvate.
De acasă până la școala din Bobești sunt 20km, dus-întors, la Crețești mergeam 35 km. Transpiri pe bicicletă, mai ales dacă pedalezi intens, dar joburile de profesor de sport și de antrenor de înot îmi permit să am vestiar la școală sau la bazin unde să mă schimb.
Săptămâna mea de lucru are șapte zile, de luni până duminică. În fiecare zi mă trezesc la 5:45, după o jumătate de oră plec de acasă și merg la bazin, unde țin cursuri de inițiere înot pentru adulți timp de o oră, apoi mă duc la școală, unde termin cursurile la orele 16:00, 17:00 sau 18:00, în funcție de numărul de ore pe care îl am. Sâmbăta și duminica mă trez la aceeași oră, dar mă duc și fac jogging, alerg în parc împreună cu prietena. Apoi mă duc la bazin, unde am cursurile de înot cu copiii, de la 10:00 la 14:00.
Cred că pedalez cel puțin 200 km în fiecare săptămână, înot vreo 9-10km și alerg cam 20km. Am particpat la competiții de triatlon, maxim pe distanță olimpică - 1.500m înot, 40km pedalare și 10km de alergare. Am participat la multe crosuri, care s-au ținut în București. Am rămas în echipa oficială de pacemakeri a Maratonului și Semimaratonului București, am fost la toate edițiile care s-au ținut în ultimii 16 ani. Alerg într-un anumit ritm și ghidez ceilalți alergători pentru a termina cursa într-un anumit timp. Merg la munte, pentru drumeții sau plimbări cu bicicleta.
"Dacă iei scutire când ești mic, primești recomandare de la medic când ești mare"
Copiii fac mult mai puțină mișcare, comparativ cu generația mea. Mult mai puțină decât ar trebui pentru vârsta lor. Ca profesor de sport încerc să îi fac să înțeleagă de ce e important sportul și cum trebuie să-l practice. De multe ori se asociază practicarea sportului cu sportul de performanță. Sportul de masă, făcut pentru sănătate sau în mediul școlar nu are legătură că sportul de performanță. Sunt lucruri foarte diferite, din multe puncte de vedere.
Se vorbește mult despre elevii care provin din familii mai comode și care preferă să ia scutire pentru a scăpa de ora de sport. Dar două ore pe săptămână, nu cred că e foarte mult, mai ales că nu e sport de performanță. Un elev sănătos nu ar trebui să ia scutire, pentru că inactivitatea fizică duce la alte afecțiuni, mai târziu. La bazin, încep să vină din ce în ce mai mulți tineri, între 25 și 30 de ani, cu probleme la diferite niveluri ale coloanei vertebrale. Vin cu recomandare de la medic ca să practice înotul. Dacă iei scutire când ești mic, primești recomandare de la medic când ești mare. Mulți dintre cei de la cursul meu recunosc că au fost genul de copil care a venit cu scutire la ora de sport. Avantajul multora e că măcar au învățat carte și acum au ce să plătească cursurile de înot.
Pe când cei din mediile defavorizate s-ar putea să nu aibă nici carte și nici sport. Eu sunt un exemplu un pic haios pentru unii elevi. Am fost întrebat de mai multe ori 'Mașină nu aveți?' sau 'De ce nu veniți cu mașina?' de către elevi. Ei asociază bicicleta cu sărăcia, mai ales că este o bicicletă de oraș, care nu pare scumpă. Ei cred că sunt inferior din punct de vedere financiar unui profesor care vine cu mașina la serviciu. Încerc să le aduc aceste valori, că nu banul este întotdeauna important. Mulți provin din medii vulnerabile și încearcă să arate altceva.
"Am cel mai ecologic vehicul posibil, cu propulsie umană"
A crescut numărul de bicicliști din București, dar kilometrii de pistă de bicicletă sunt insuficienți. Lumea a început să pedaleze chiar și iarna. Utilizarea bicicletei în oraș ar trebui să fie ceva normal, să nu vină la pachet cu adrenalina. Eu mi-am format anumite deprinderi, încât să pot să intuiesc problemele din trafic. Am evitat la limită anumite evenimente din trafic, dar chiar și așa, la începutul acestui an, am avut cel mai grav accident, am căzut pe mâna stângă și m-am ales cu două tije. După acest accident, nimeni nu a mai crezut că mă voi mai urca pe bicicletă.
Dar eu mă văd mergând cu bicicleta mulți ani de acum încolo. Nu am mașină personală și nici nu intenționez să-mi cumpăr. Cu bicicleta nu am problema locului de parcare, scumpirii carburantului, trecerii la mașini electrice. Am cel mai ecologic vehicul posibil, cu propulsie umană, nu se golește rezervorul, nu te lasă bateria. Cred că investiția într-o bicicletă este foarte bună, toți ar trebui să avem o bicicletă", a declarat Adrian Gabor pentru Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
