Prima tara care refuza sa isi lase sportivii la Tokyo! Aceasta motiveaza pericolului coronaviruslui pentru absenta de la Jocurile Olimpice

Prima tara care refuza sa isi lase sportivii la Tokyo! Aceasta motiveaza pericolului coronaviruslui pentru absenta de la Jocurile Olimpice Sporturi

Olimpiada de la Tokyo se va desfasura in perioada 23 iulie - 8 august 2021, dupa ce a fost amanata cu un an din cauza pandemiei de coronavirus si a refuzului unor tari de a-si trimite sportivii in Japonia, in 2020. 

Coreea de Nord nu va participa la Olimpiada de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus si a numarului inca mare de imbolnaviri si decese din Japonia, a anuntat ministrul Sportului de la Phenian, in urma intalnirii Comitetului Olimpic national. Decizia vine la o saptamana dupa ce autoritatile japoneze au decis ca Jocurile Olimpice si Paralimpice de la Tokyo din aceasta vara sa se desfasoare fara spectatori straini in tribune. Japonia, o tara cu 125.5 de milioane de locuitori, a inregistrat pana acum aproape 500.000 de cazuri de infectari cu coronavirus si aproape 10.000 de decese si se afla deja in al treilea val al pandemiei.  

Aceasta este o lovitura pentru Coreea de Sud, care spera ca participarea tarii comuniste la Jocurile Olimpice din 2021 va genera o noua deschidere a regimului lui Kim Jong Un pentru rezolvarea unor probleme de securitate si cooperare. In 2018, la Jocurile Olimpice de Iarna de la Pyeongchang, o echipa reunita a celor doua tari a participat sub denumirea "Team Korea" si a marsaluit impreuna la Parada Natiunilor, sub acelasi drapel. Ulterior, Kim Yo Jong, sora dictatorului nord-coreean, s-a intalnit cu Moon Jae-in, presedintele Coreei de Sud si a avut loc o deschidere diplomatica intre Phenian si Washington, ceea ce a prilejuit mai multe intalniri la nivel inalt intre Kim si Donald Trump, presesedintele SUA. 

Phenianul este mai izolat ca niciodata, dupa ce a impus o inchidere stricta a frontierei, acum mai bine de un an, intr-un efort de a se proteja de virusul care a aparut pentru prima data in China vecina si produs panica in intreaga lume. Coreea de Nord insista ca nu a avut cazuri de coronavirus, desi expertii medicali se indoiesc de afirmatie, dar blocarea granitelor a exacerbat problemele economice din cauza sanctiunilor internationale multiple asupra programelor sale interzise de arme nucleare si rachete balistice, in timp ce schimburile comerciale cu China au scazut cu 76%, in ultimul an. 

Coreea de Nord, o tara cu aproximativ 25.5 milioane de locuitori, va primi aproape doua milioane de doze de vaccin COVID-19, cele mai multe de la AstraZeneca, prin programul COVAX al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, un plan multinational care ofera vaccinuri impotriva coronavirusului catre tarile cu venituri medii si mici. La inceputul acestui an, serviciile de securitate din Coreea de Sud au acuzat Phenianul ca au incercat sa faca spionaj industrial la compania farmaceutica Pfizer, prima care a descoperit un vaccin anti-covid. 

Noua administratie americana a presedintelui Joe Biden vrea sa revizuiasca politica in privinta Coreei de Nord, dupa ce, in campania electorala, actualul sef de la Casa Alba l-a numit "talhar" pe Kim si a atras atentia asupra incalcarii rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU, pentru ca Phenianul a testat recent rachete balistice. De asemenea, intre Japonia si Coreea de Nord exista o relatie tensionata. Phenianul acuza anexarea brutala din secolul XX si "imperialismul japonez", in timp ce oficialii de la Tokyo imputa testele cu rachete cu raza medie de actiune, care a trecut peste Japonia si au cazut in Marea Japoniei, dar si faptul ca mai multi cetateni japonezi au fost rapiti de agenti nord-coreeni veniti cu vase de spionaj. 

ARTICOLE PE SUBIECT






























Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!