Proiectul menit să revitalizeze sportul românesc: „Ar putea aduce României 8-10 medalii la Jocurile Olimpice din 2024!”
Eduard Novak, candidat propus pentru funcţia de ministru al Sportului care a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite ale Parlamentului.
După ce a fost repus în funcție cu drepturi depline, ministul a susținut că în noul mandat îşi doreşte implementarea unui proiect denumit "Liga de Aur" care ar putea aduce României între 8 şi 10 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
El a explicat că proiectul Liga de Aur va fi bugetat separat, în cadrul acestuia urmând să se regăsească 11 discipline care au cele mai mari şanse de a obţine rezultate importante la Jocurile Olimpice. Conform proiectului, sportivii de la aceste discipline vor intra într-o pregătire centralizată având la dispoziţie cei mai buni specialişti în domeniu.
„Nu va fi o sumă mare, dar avem aceste proiecte pe care vrem să le negociem politic. Mă refer la proiectul "Liga de Aur", prin care cele mai importante sporturi să intre într-o pregătire centralizată bugetată, având la dispoziţie cei mai buni specialişti. Aşa că îmi doresc ca acest buget să fie acceptat. De asemenea, din 2022 îmi doresc ca Federaţia Română de Fotbal să fie introdusă în sistemul nostru de finanţare. Pentru că dorim neapărat să finanţăm academiile de fotbal, deoarece fotbalul deţine 50% din sportivii legitimaţi ai României.
Proiectul Liga de Aur, dacă va fi finanţat aşa cum ne dorim noi, atunci cu siguranţă în 2024 ar putea aduce 8-9-10 medalii la Jocurile Olimpice. În Liga de Aur vor fi incluse 11 sporturi, cele care au cele mai mari şanse de a câştiga medalii şi aici mă refer la gimnastică, scrimă, înot, canotaj, box, lupte, haltere şi aşa mai departe”, a spus Eduard Novak pentru Agerpres.
Începând cu 24 decembrie 2020, Eduard Novak s-a aflat la conducerea MTS în Guvernul Florin Cîţu, demis în urma moţiunii de cenzură adoptată de Parlamentul României la 5 octombrie 2021.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News