Raul Badiu, victorie în prima etapă a Campionatului Național de Raliuri
Sporturi
Raul Badiu a reușit prima victorie la general din carieră, chiar de ziua sa de naștere, fiind cel mai rapid lq Raliul Harghitei, etapa care a deschis sezonul în Campionatul Național de Raliuri.
Un total de 75 de echipaje din 4 țări au fost prezente la startului noului campionat, care s-a dat conform tradiției din ultimii ani pe asfaltul din Harghita.
La doar a doua sa cursă din carieră la bordul modelului Skoda Fabia Rally2 Evo, sibianul Raul Badiu a reușit surpriza și a câștigat prima sa cursă din carieră, devenind astfel și primul lider al sezonului 2024.
Badiu a profitat de faptul că marele favorit Simone Tempestini a întâmpinat probleme tehnice chiar pe prima probă specială și a pierdut peste 20 de minute, astel că s-a instalat în fruntea clasamentului. Până la final, acesta nu a mai cedat poziția de lider, încheind cei peste 120 de kilometri în 59:37,9 minute, cu un avans de 38,6 secunde în fața următorului clasat, Andrei Gîrtofan. Al treilea în clasament a fost bulgarul Martin Surilov.
La final, Badiu a primit un tort din partea apropiaților, acesta împlinind chiar în ziua victoriei vârsta de 32 de ani. "Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi. Este prima mea victorie la general, am visat la asta de când m-am apucat de raliu", a spus acesta la final.
Deși imediat după prima probă a început o cursă de revenire, Tempestini a avut o misiune imposibilă, cu toate că a câștigat 9 dintre cele 12 probe speciale ale raliului. Nu a fost singurul pilot care a întâmpinat probleme. Cu 5 victorii obținute de-a lungul anilor în Harghita, Bogdan Marișca a ieșit în decor și a trebuit să abandoneze. Un rezultat spectaculos a fost obținut de Norbert Maior, al patrulea timp, dar care a luat punctele aferente locului 3, având în vedere că bulgarul Surilov nu punctează în clasament.
Următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano va avea loc pe 10-11 mai în Argeș.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
CITESTE SI