Tânărul campion, în vârstă de 20 de ani, a reușit să își doboare propriul record la Campionatele Naționale de Seniori, Tineret și Juniori în proba de 50 de metri liber.
Popovici a încheiat cursa cu un timp de 21,83 secunde, doborându-și astfel recordul stabilit în 2022 - 22,16 secunde.
Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (22.40), iar bronzul i-a revenit lui Daniel Alexandru Nicusan (22.99).
Popovici, mândru de reușita sa
"M-am simţit foarte bine. E revigorant să faci un personal best şi mă bucur că am făcut-o, şi în 50, probă pentru care nu m-am antrenat. E plăcut să te surprinzi. Clar, o veste bună.
Sunt într-o formă bună. Am venit şi după cantonamentul de la altitudine, de 3 săptămâni. Mi-era foarte dor să concurez, au trecut 8 luni. Îmi dă noi orizonturi.
(n.r: Ţi se pare că creşte nivelul la Campionatul Naţional? E din ce în ce mai greu?) Da, chiar mi se pare. Sunt convins că, pe măsură ce o să treacă anii, o să apară din ce în ce mai mulţi şi o să înceapă să îmi doboare şi mie recordurile, dar până atunci mă bucur de ele.
(n.r: Te tentează să înoţi 50 şi la alte competiţii?) Nu neapărat. E prima oară când înot un timp cu care m-aş califica într-o finală importantă, la 50.
Am respirat mai puţin ca de obicei, am zis să încerc ceva diferit faţă de obicei, a funcţionat.
A trecut o singură probă, mai am 3, eu mă simt bine. Înseamnă că a funcţionat ce s-a întâmplat în corpul meu.
Anul ăsta am Europenele şi Mondialul, n-am timp să mă plictisesc. Şi să ne trăim viaţa, în general!
De recordul naţional sunt mândru. O chestie pe care chiar mi-o propusesem şi am reuşit-o. Acum sunt primul om din istorie sub 22 la 50, sub 47 la sută şi sub 1.43 la 200. Cei mai buni timpi. Asta mi-am propus şi de asta sunt foarte mândru", a spus David Popovici la finalul probei de 50 de metri.
Talentatul înotător va mai lua startul la Otopeni în trei probe: 100, 200 liber şi 100 fluture.