Amalia Ghigoarță, componentă de bază a lotului național, recunoaște că încă nu-i vine să creadă că a concurat de la egal la egal cu cei mai buni sportivi de pe planetă și recunoaște că gândurile ei sunt deja la JO 2028!
La mai bine de o lună după încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris, Amalia Ghigoarță rememorează participarea ei la cea mai tare competiție sportivă din lume!
„Încă nu realizez că am fost la Jocurile Olimpice și că am concurat printre cei mai buni sportivi dar probabil în timp îmi voi da seama și cu siguranță acest concurs mă va împinge să merg mai departe”, spune Amalia Ghigoarță, componentă a echipei naționale de gimnastică a României.
Amalia, om de bază în echipa de senioare, recunoaște că a avut o vară superbă, pe care nu o va uita niciodată.
„De departe a fost cea mai tare vară și sigur o s-o țin minte pentru că totdeauna și acum din nou la muncă abia aștept să devin mai bună”, adaugă Amalia
Chiar dacă până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles mai sunt 4 ani, Amalia a început să se gândească la marea competiție de peste Ocean.
Amalia Ghigoarță anunță surpriza la JO 2028
“Putem fi noi surpriza de acolo. Multe gimnaste la cea de-a doua lor participare la Jocurile Olimpice reușesc să facă performanțe foarte mari și cred că și noi vom reuși” -Amalia Ghigoarță, componentă a echipei naționale de gimnastică a României.
După terminarea competiției de la Paris, gimnasta a avut o vacanță liniștită!
„Am stat acasă, la Poieni și m-am bucurat de familie, de prieteni. Îmi plăcea să merg să mă plimb cu bicicleta, la mine acolo e o cascadă foarte frumoasă și mergeam des acolo”, povestește pentru sportsnet Amalia.
România, din nou în concursuri
Acum, ea a revenit la Deva alături de colegele sale de la lot și se pregătește pentru competițiile viitoare și pentru școală, acolo unde este premiantă. „Urmează campionatele europene și mondiale și școala în paralel. Am de recuperat anul acesta” -Amalia Ghigoarță, componentă a echipei naționale de gimnastică a României.
După 12 ani, România din nou într-o finală olimpică la gimnastică
Ana Maria Bărbosu, Sabrina Voinea, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman și Andreea Preda sunt gimnastele care au calificat echipa României după 12 ani într-o finală olimpică, pe care au terminat-o pe locul 7.
Amalia dezvăluie că atât ea, cât și colegele sale, nu au avut nicio urmă de îndoială că nu vor fi în marea finală pe echipe.
“Am muncit foarte mult pentru aceste Jocuri Olimpice și am sacrificat totul! Am plecat la Paris pline de încredere și de optimism. Pentru mine, momentele în care am concurat au fost de neegalat. Am simțit o bucurie imensă și pur și simplu m-am bucurat de concurs, asta mi-am propus”, conchide Amalia Ghigoarță.