Rezultate remarcabile pentru România la Campionatul Mondial din Japonia. Sportivii noștri și-au încheiat participarea la acest eveniment, cucerind un total de 7 medalii: două de aur, trei de argint și două de bronz.

Bilanțul tricolorilor la Tokyo l-a încântat pe Gabriel Toncean (foto, la mijloc, alături de sportivele noastre), vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport și omul care a condus Federația Română de Culturism și Fitness (FRCF) până la instalarea sa la ANS.

Am încheiat cu mândrie Campionatul Mondial de Fitness Tokyo 2024, unde sportivii Federației Române de Culturism și Fitness au demonstrat, încă o dată, că România este o forță de necontestat pe scena internațională. Aceste rezultate extraordinare sunt rodul muncii, pasiunii și dedicării fiecărui sportiv și antrenor, iar FRCF a demonstrat, din nou, că este o forță incontestabilă în cadrul Federației Internationale! Felicitări tuturor sportivilor pentru performanțele deosebite și mulțumiri echipei și susținătorilor care fac aceste momente posibile“, a declarat vicepreședintele sportului românesc.