- Robert Istrate este, la doar 15 ani, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai noului val din tenisul de masă românesc. Multiplu medaliat la Campionatele Europene, el recunoaște că cea mai mare bucurie o are când reprezintă România în competițiile internaționale.
Tenisul de masă românesc are viitor de aur, iar Robert Istrate este doar unul dintre cei de numele cărora se leagă speranțele tuturor iubitorilor acestui sport pentru a duce mai departe seria de rezultate foarte bune obținute în arena internațională. Adolescentul care abia a trecut în clasa a noua, spune că să joace pentru România e cea mai mare onoare.
„Este o mândrie să fac parte din echipa națională. Sunt foarte mândru că am oportunitatea să reprezint România la cel mai înalt nivel. Joc la națională de la 12 ani. Îmi amintesc că m-am dus cu emoții acolo, pentru că eram cu cei mai buni jucători din țară. De asemenea, erau emoții și pentru că trebuia să joc contra jucătorilor din alte țări”, spune pentru sportsnet Robert Istrate, component al lotului național de juniori de tenis de masă.
Chiar dacă e deja un campion recunoscut în lumea tenisului de masă, Robert nu uită visele din copilărie. Atunci când urmărea desenele animate cu Tom și Jerry și se visa Ironman.
„La Tom și Jerry mă uitam când eram mic, îmi plăcea mult. Țineam cu Jerry, clar. Ca super-erou preferat, voiam să fiu Ironman. Îmi plăcea mult de el când eram mic” – Robert Istrate, component al lotului național de juniori de tenis de masă.
Robert are și un vis ascuns: să-l învețe tenis de masă pe argentinianul Lionel Messi. După care să-l învingă.
„Dintre toate vedetele sportului, pe Lionel Messi aș vrea să-l învăț tenis de masă. Normal, după ce îl învăț, să-l și bat” – Robert Istrate, component al lotului național de juniori de tenis de masă.
A început tenisul de masă inspirat de fratele mai mare
Povestea de dragoste dintre Robert și tenisul de masă a început cumva firesc, încă de când era foarte mic. Își însoțea fratele mai mare, pe Andrei – și el multiplu campion european de cadeți, juniori și tineret – la antrenament. Iar joaca s-a transformat în ceva serios relativ repede.
„Am început tenisul de masă inspirat de fratele meu, Andrei. Mergeam cu el la sală când eram mic. El se antrena, eu mă jucam prin sală și într-o zi am decis că vreau să practic și eu acest sport. Mi-am spus că dacă îmi va plăcea, să fac de performanță. Și mi-a plăcut” – Robert Istrate, component al lotului național de juniori de tenis de masă.
A cucerit trei medalii la europeanul din Suedia
Pentru Robert, anul acesta a fost unul foarte bun, cu multe concursuri interne și internaționale la care a participat. Cele mai frumoase amintiri le are de la Campionatele Europene U15 de la Malmo, unde a cucerit trei medalii.
El a cucerit argintul în proba de simplu, dar și în cea de echipe, acolo unde i-a avut coechipieri pe Matei Eparu și pe Mihai Nagy. A treia medalie de bronz a fost cucerită la dublu mixt, alături de Andreea Băiașu.
„A fost un an foarte bun, cu multe rezultate remarcabile și cu multe medalii obținute la concursurile importante. La Europenele de la Malmo a fost foarte bine. A fost un concurs foarte dificil, unde am reușit să obțin medalia de argint la simplu și la echipe și medalia de bronz la dublu mixt. A fost un concurs excelent pentru mine. Cea mai frumoasă amintire este medalia de la simplu, pentru că e cea mai importantă probă și nu degeaba se spune că e proba adevărului. Și reușind să obțin o medalie valoroasă acolo am fost foarte mândru” – Robert Istrate, component al lotului național de juniori de tenis de masă.
De altfel, sportivul recunoaște că, deși i-ar fi greu să aleagă, totuși proba de simplu e favorita lui.
„Cred că, de fapt, proba de simplu îmi place cel mai mult, deoarece sunt doar eu și cu mine la masă. Eu știu ce am în cap, ce îmi doresc să fac și la simplu îmi place cel mai mult. Nu sunt un jucător nervos. De fapt, depinde de situație, de concurs, dacă e presiune, dacă e stres. Mai sunt și nervi, dar încerc să fiu cât mai calm posibil”, conchide Robert Istrate.