Ronnie O'Sullivan, la un pas de recordul absolut! A egalat performanta uluitoare a lui Stephen Hendry in Mastersul de la Londra

Ronnie O Sullivan, la un pas de recordul absolut! A egalat performanta uluitoare a lui Stephen Hendry in Mastersul de la Londra Sporturi

Ronnie O'Sullivan s-a calificat in sferturile Masters-ului de la Londra, dupa ce l-a invins pe Ricky Walden cu scorul de 6-4. O'Sullivan este detinatorul trofeului.

Ronnie O'Sullivan l-a egalat pe Stephen Hendry la numarul de breakuri de peste 100 de puncte (775), dupa ce a reusit doua astfel de breakuri in timpul disputei cu Ricky Walden.

Englezul in varsta de 39 de ani, detinator al trofeului de la Londra, s-a calificat astfel in sferturi, unde va da peste Marco Fu. Aceasta partida are toate sansele sa consemneze un nou record mondial, in cazul in care O'Sullivan va reusi marcar un break de peste 100 de puncte.

"A fost incredibil, vreau sa le multumesc acestor fani minunati", a spus O'Sullivan dupa meci.

Pana acum s-au stabilit trei din cele patru "sferturi" ale Masters-ului de la Londra: O'Sullivan vs. Marco Fu, Allister Carter vs. Neil Robertson si Stephen Maguire vs. Shaun Murphy.

Ronnie, fuga de depresie

Multiplu campion mondial, Ronnie O'Sullivan este considerat unul dintre cei mai mari jucatori de snooker din istoria acestui sport. Dar dincolo de sclipirea trofeelor s-a ascuns mai mereu umbra unei minti chinuite.

Anii de glorie au alternat castigarea turneelor cu vizitele la clinici pentru dezintoxicare. A fost dependent de alcool si droguri, iar salvarea lui s-a numit fuga. A fugit de depresie. La propriu.

"In prima parte a carierei, prietenii mei au fost alcoolul, drogurile si Prozacul. Cand am constientizat problemele pe care le am, alergatul m-a tinut deasupra nebuniei."

Tatal sau, cu care a avut mereu o relatie apropiata, a fost inchis timp de 17 ani pentru crima. "Aveam 17 ani, tocmai castigasem 74 de meciuri din 76, eram profesionist, ma calificasem la Cupa Mondiala. Am fost devastat!"Mama lui Roonie a fost si ea arestata, pentru o frauda fiscala, dar astea n-au fost singurele probleme din tineretea zbuciumata a marelui campion. A fost convins ca si-a gasit linistea dupa ce a facut doi copii cu sotia Jo, dar toata povestea fericita s-a terminat in tribunale, cu un divort lung si procese pentru custodia copiilor.

"Am avut partea mea de nebunie in viata. Momente de comportament schizofrenic. Neplanuite si, pana de curand, neintelese. Faima mea de tampit este egala cu cea de campion de snooker. Dar aceste momente nu au venit chiar din nimic. Am avut un motiv si atunci cand am abandonat in mijlocul partidei cu Stephen Hendry, asa cum am avut un motiv cand mi-am invelit capul cu o carpa in meciul cu Mark King. Am avut un motiv chiar si atunci cand m-am tuns mai rau ca ultimul skinhead in mijlocul unei partide", spune O'Sullivan in cartea sa autobiografica.

TERAPIA PRIN ALERGAT


Dupa anii la rand in care dependenta de droguri, alcool si nopti pierdute prin cluburi l-au ingropat intr-o depresie crunta, Ronnie O'Sullivan a gasit remediul pentru toate 'bolile' in jogging.

Nevoia de a se tine intr-o forma fizica buna s-a transformat rapid intr-o dependenta, dar de data asta, una sanatoasa. Ronnie a alergat obsesiv ca sa nu fie prins din urma de depresie: distante din ce in ce mai lungi, timp cat mai scurt, accesul la maratoane, apoi premii la cursele la care a luat parte.

"Alergatul a ajuns cu mult mai important pentru mine fata de snooker. Dupa o vreme nici nu-mi mai pasa daca aveam sa castig Turneul Mondial de snooker, atata vreme cat reuseam sa-mi fac alergarile si sa-mi imbunatatesc performanta maxima. Orice altceva era pe locul doi. Stiam de multa vreme despre mine ca sunt o personalitate dispusa adictiilor si ca am tentatia de a merge pana la capatul a ceea ce ma intereseaza. Acum, efortul meu consta in a ma orienta catre adictii sanatoase. Stiam ca daca raman in salonul de snooker sau intr-un bar, in cele din urma ma voi plictisi si voi cauta ceva care sa ma distreze - adica abuzurile. Credeam ca, atat timp cat stau departe de acele locuri si imi fac de lucru prin sali de gimnastica si cluburi de alergat, voi reusi sa-mi canalizez spre ceva bun inclinatia catre adictii."

- fragmente din autobiografia lui Ronnie O'Sullivan, "In fuga", editura Victoria Books - DETALII AICI

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!