Simone Tempestini a devenit campion național absolut pentru a noua oară, un record istoric

Simone Tempestini a devenit campion național absolut pentru a noua oară, un record istoric Sporturi

Pilotul clujean Simone Tempestini a devenit, oficial, campion national absolut la raliuri, pentru a noua oară în ultimii zece ani, după ce a îndeplinit o formalitate și a luat startul la penultima etapă a sezonului, Raliul Brașovului.

În vârstă de numai 30 de ani, sportivul de la Napoca Rally Academy l-a depășit astfel în topul all time al raliului românesc pe legendarul Titi Aur, care cucerise 8 titluri între anii 1995 și 2006.

Simone Tempestini a devenit campion național absolut pentru a noua oară, un record istoric

Tempestini a mai bifat un al doilea record, cu cel mai mare număr de titluri consecutive cucerite, ajungând la 7, începând cu anul 2018, moment din care a devenit invincibil pe plan intern.

La Brașov, împreună cu copilotul său Sergiu Itu, clujeanul avea de îndeplinit o simplă formalitate, fiind obligat de regulament să ia startul pe probele speciale, deși, matematic, nu mai putea fi ajuns în clasament încă de la antepenultima etapă.

Astfel, cei doi au ales, pentru macadamul din Brașov, un model legendar, un Mitsubishi Evo X, însă au abandonat încă de pe prima probă după ce motorul mașinii de concurs a cedat. Victoria la etapa de sub Tâmpa i-a revenit, în premieră, brașoveanului Andrei Gîrtofan, fiul unui alt pilot legendar, Dan Gîrtofan. Podiumul general a fost completat de Norbert Maior și Bogdan Marișca, ambii colegi cu Tempestini la Napoca Rally Academy.

"Sunt fericit că am ajuns la nouă titluri. Când am început, nici nu mă gândeam atât de departe. Nu îmi vine să cred că am reușit și împreună cu echipa am scris o mică pagină de istorie pentru automobilismul sportiv românesc. Sper ca la anul să putem aduce și titlul european", a spus Tempestini imediat după ce și-a asigurat, oficial, trofeul cu numărul 9.

Devenit cel mai tânăr campion național absolut din istorie, în 2015, la numai 21 de ani, Tempestini a mai cucerit și titlul de campion mondial în WRC Junior, dar a doborât și alte recorduri interne, fiind pilotul cu cele mai multe trofee castigate la cea mai mare parte dintre raliurile din Campionatul Național de Raliuri Betano.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!