Situatie incredibila: hotii le-au furat motocicletele de 40.000 de euro unor piloti straini sositi la Campionatul National de Hard Enduro

Situatie incredibila: hotii le-au furat motocicletele de 40.000 de euro unor piloti straini sositi la Campionatul National de Hard Enduro Sporturi

Sase motociclete ale unor piloti straini, in valoare de peste 40.000 euro, au fost furate de la o competitie din Arad.

Sase motociclete ale unor piloti straini care participa la etapa desfasurata la Arad a Campionatului National de Hard Enduro au fost furate, in noaptea de joi spre vineri, din curtea pensiunii unde sunt cazati o parte dintre competitori. Valoarea vehiculelor depaseste 40.000 de euro, iar pagubitii ofera recompensa celor care ofera informatii despre hoti.

Competitia "King of the Hill" a inceput, vineri, la Arad si este o etapa a Campionatului National de Hard Enduro, 460 de piloti din 20 de tari fiind prezenti pentru a participa la curse in mai multe locuri din judet.

O parte dintre competitori sunt cazati la o pensiune din localitatea Ghioroc, la 25 de kilometri de Arad, iar sase piloti au reclamat, vineri dimineata, ca le-au fost furate motocicletele. Este vorba despre trei piloti din Ungaria, doi din Austria si unul din Romania, fiecare din cele sase motociclete furate valorand aproximativ 7.000 de euro, astfel ca paguba depaseste 40.000 de euro.

Pagubitii le-au declarat jurnalistilor ca au lasat trei motociclete intr-o duba care avea usile incuiate, iar alte trei vehicule erau parcate in curtea pensiunii si legate cu lanturi.

Hotii au descuiat duba parcata in curte si au taiat lanturile de la motociclete in cursul noptii.

Politistii au inceput cercetarile si au ridicat imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video montat in perimetrul pensiunii, insa pagubitii spun ca au vizualizat deja imaginile si nu se pot identifica hotii.

Pilotii pagubiti au declarat ca ofera o recompensa de 6.500 de euro celor care ofera informatii ce pot duce la prinderea autorilor furtului.

Competitia de la Arad este a patra etapa din cadrul Campionatului Mondial de Enduro si are loc intre 7 si 9 aprilie.

Sursa: News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!