FOTO ȘI VIDEO Sport exclusiv feminin: e volei, dar nu e volei, e handbal, dar nu e handbal!

Sport exclusiv feminin: e volei, dar nu e volei, e handbal, dar nu e handbal! Sporturi
Catchball-ul a fost recunoscut în 2023 de Agenția Națională pentru Sport și va avea propria federație

Se joacă 6 contra 6, cu libero, ca la volei, se pasează ca la handbal, cu prinderea mingii, care este de volei, se aruncă mingea ca la handbal peste un fileu de volei! Se fac maxim trei pase, ca la volei. Se prinde mingea, ca la handbal! Serviciul se face prin minge lansată de jos sau de sus. Atenție, lansată, pentru că lovirea mingii este interzisă! Se joacă două seturi din trei, primele două până la 21 de puncte, cu o diferență minimă de două puncte. „Decisivul” e până la 15. Trei schimbări pe set, două time-out-uri.

Comisia trimisă de Federația de volei a spus că nu e volei. Comisia trimisă de Federația de Handbal a spus că nu e handbal, așa că Agenția Națională pentru Sport a fost nevoită să acorde independența acestui sport jucat doar de fete și care își are originile în Israel. Din 2016, se joacă și în România, iar în momentul de față avem deja două divizii: prima ligă, formată din 6 echipe, și liga a doua, din 5 echipe. Deocamdată, dacă gruparea care promovează consideră că nu poate face față la Liga 1, poate rămâne în Liga a doua. 

  • Sport Exclusiv Femnin E Volei Dar Nu E Volei E Handbal Dar Nu E Handbal

Cristina Filip, conferențiar universitar la departamentul de Educație Fizică și Sport din ASE, fostă voleibalistă la RATB și Calculatorul (cu peste 15 ani de volei), a dezvoltat acest sport în România, împreună cu câteva colege și studente din ASE. Ea joacă și este și antrenor al echipei Clubului Sportiv Universitar ASE.

„Când am aflat de acest sport, ca fostă voleibalistă mă gândeam: „Ce-o fi și prostia asta?”. Nu am scos pe gură, doar o gândeam. Până la urmă, am zis să încerc, să văd despre ce este vorba și apoi să-mi dau cu părerea. Și m-a câștigat”, povestește Cristina. 

Specializare în Israel

Pentru specializare, Cristina Filip a mers în Israel, țara-mamă a catchball-ului și unde, logic, acest sport este foarte dezvoltat. Sunt mai multe ligi și multe echipe. „Am fost exact 6 sportive, o echipă fără rezerve, iar eu, ca fostă voleibalistă, m-am dus puțin superioară, pentru că erau fete obișnuite care jucau, nu neapărat foste sportive. Am zis că le batem de nu le vedem. Dar de unde? Ne-au umilit”, își aduce aminte profesoara de sport din ASE.  

Cu experiența din Israel, s-au întors aici, au făcut echipa ASE-ului și apoi, an de an, „am încercat să promovăm, să creștem, să mergem spre înființarea unei federații”. 

În 2023, catchball-ul a fost recunoscut de Agenția Națională pentru sport, „ceea ce este o mare realizare, pentru că, dacă nu ai recunoașterea acestui for, nu poți să faci următorii pași spre înființarea federației”, se mândrește interlocutoarea noastră. 

„Am înființat acum doi ani o asociație, pentru a ne putea ocupa de organizarea fenomenului și de competiții, Asociația Club Sportiv Catchball. De atunci, am făcut tot felul de activități pentru a atrage fetele”, explică doamna profesoară.

Sportul e deschis tuturor, poate juca oricine, dar fiecare echipă vrea să-și aducă și foste sportive, care au o motricitate mai bună. Deocamdată, după cum scraim mai sus, este exclusiv feminin. Pe facebook există și câteva comentarii ale domnilor: „De ce doar feminin? Vrem să jucăm și noi!”

CSU ASE București contra Bum-Bum Tunari!

CSU ASE a fost pe locul 2 anul trecut, deci e vicecampioană națională. Anul acesta, conduce cu autoritate în clasament și va fi, probabil, noua campioană națională. Mai sunt două echipe foarte bune, ambele din Tunari, Alfa și Bum-bum. De anul acesta, participă și o formație din Constanța. „În ultimii ani ne-am dezvoltat foarte mult, am ajuns la două ligi, la 12 echipe, față de anul trecut, când erau doar 7”. 

Echipa ASE-ului a fost formată mai întâi din 5 profesoare și 3 studente, s-a mai schimbat destul de puțin, „am mai adus și noi, au mai plecat – transferuri :))-, dar, în mare, ne bazăm pe aceleași jucătoare”. Lotul are acum 10 jucătoare, dar există și o echipă de tineret, Young CSU ASE, care evoluează în Liga a doua și este formată din studente. Au prins și ele microbul și acum își plătesc singure taxele. „La prima competiție le-am ajutat noi, apoi au venit după noi peste tot, până și în Grecia. Au muncit toată vara ca să-și plătească taxa pentru competiția din Grecia”, se mândrește antrenoarea-jucătoare.

„Catchball-ul poate fi jucat de oricine. Ca fostă sportivă, îmi doream să mai simt acel spirit al competiției. Nu există limită de vârstă, ci doar „cât te ține fizicul”, încurajează viitoarele sporive Cristina Filip. 

Doamnele și domnișoarele se autofinanțează

Doamnele și domnișoarele de la catchball se autofinanțează, plătesc o taxă de competiție, din care se achită arbitrajul, apa, asistența medicală, și o taxă la Asociația nou-înființată. Totul se face prin voluntariat, nu e nimeni plătit. Un sponsor? Poate o firmă de cosmetice sau de îmbrăcăminte? „Ar fi binevenit”.

„Am avansat foarte mult, dar mai sunt multe de făcut. Mi-am lăsat multe treburi de o parte și m-am ocupat de Asociație, pentru că îmi place acest sport. De-asta m-am și băgat. Echipa de la ASE e ca și copilul meu”, consideră doamna conferențiar universitar, care este și mama a două fete. 

„Cu Federația sunt niște pași de făcut, trebuie să avem ceva vechime cu campionatul, să se înființeze niște cluburi. E nevoie de timp”, e conșientă Cristina Filip.

Catchbal-ul a fost adus în România de Corporate Games, o asociație care se ocupă de competiții sportive între firme. Echipa ASE-ului a participat și la competiții internaționale în Israel, iar în toamna anului trecut fetele au jucat la o cupă europeană în Grecia, unde s-au clasat pe locul 2. Au fost formații din Grecia, Israel, Kenya și Uganda. Catchball-ul se joacă și în Italia, Austria, Germania, Canada, SUA. Următoarea competiție la care vrea să participe și echipa ASE-ului este în Statele Unite!

„Eu văd catchballul ca pe o formă de mișcare pentru femeile care se închid în propria familie după ce se căsătoresc și care își găsesc greu timp să mai facă ceva și pentru ele. Catchball-ul este și o formă de mișcare, de socializare sau, pur și simplu, poate fi și o formă de distracție”. 

„Am în echipă și fete care vor neapărat să câștige, sunt foste sportive, dar nu acesta este scopul actual. Altele, n-au practicat niciun sport până acum și se adaptează mai greu la reguli, dar, per ansamblu, nu prea a fost nimeni care să vină și să spună apoi „nu-mi place”. Nu trebuie să se teamă dacă nu au făcut sport, nu se vor face de râs. Oricine poate juca la nivelul ei. E loc pentru toate fetele de la 18 ani în sus”.

Cristina Filip,

conferențiar universitar ASE

Lotul CSU ASE

Cristina Filip – cadru didactic ASE                  

Viorela Popescu – cadru didactic ASE                

Valentina Ciomag – cadru didactic ASE           

Nicoleta Crăciun – cadru didactic ASE 

Cristina Nae – cadru didactic ASE

Bianca Mihaela Boian – fostă studentă ASE, în prezent lucrează la ING

Oana Andreea Stîncel – fostă studentă ASE, lucrează la Macromex

Mădălina Ștefan – fostă studentă ASE, în prezent la Samsonite

Alexandra Megelea – cadru militar

Emilia  Dobrinescu – lucrează la Goodyear.

Echipa de catchball ASE Young (formată doar din studente)

Daniela Dumitrașcu 

Romelia Vranciu 

Iustina Cautnic 

Andreea Nifanti 

Anaice Baston 

Adina Bratu 

Daria Andronache 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!