Sportivul se retrage, ministrul continuă! Eduard Novak a anunțat astăzi că se oprește din activitatea competițională

Sportivul se retrage, ministrul continuă! Eduard Novak a anunțat astăzi că se oprește din activitatea competițională Sporturi

Politicianul a făcut 15 ani de patinaj viteză și 23 de ani de ciclism.

Eduard Novak, ministrul sportului din decembrie 2020, a anunțat astăzi că se retrage din activitatea sportivă.

”Cel mai important lucru este să mă concentrez pe Strategia Națională pentru Sport, așa că, după 15 ani de patinaj viteză și 23 de ani de ciclism, am decis să mă opresc pentru o perioadă din activitatea competițională. 

2022 poate fi un an crucial, iar prioritatea mea absolută este acest proiect, care are nevoie de toată atenția și implicarea

Poate fi o retragere temporară sau definitivă, nu știu încă. O iau așa, pas cu pas, poate durerea deciziei va fi mai ușoară. 

Nu-mi pot încă imagina viața fără competiții, fără antrenamente. Aceasta a fost existența mea atâția ani și nu cred că există ceva care să poată compensa împlinirea pe care am simțit-o”, și-a explicat politicianul decizia.

Novak este campion și triplu vicecampion paralimpic la ciclism. Aurul l-a câștigat la Jocurile de la Londra din 2012, iar argintul la Beijing (2008), din nou Londra (2012) și Tokyo (2020).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!