Sportul românesc, veste excelentă! Ionela Cozmiuc, vicecampioană olimpică la Paris, pare că s-a răzgândit în privința retragerii: ”E posibil să revin”
Ionela Cozmiuc a fost una din medaliatele României de la Jocurile Olimpice de la Paris.
La JO de la Paris, din acest an, Ionela Cozmiuc a devenit vicecampioană olimpică, iar recent a cucerit medalia de aur în proba de simplu vâsle - categorie uşoară, sâmbăta trecută mai exact, în cadrul Campionatelor Mondiale de Canotaj pentru seniori de la St. Catharines - Canada.
În finala de la Mondiale, Ionela Cozmiuc a fost cronometrată cu timpul de 7 minute, 29 de secunde și 92/100, fiind urmată de sportiva elenă Zoi Fitsiou (07:31.65) şi de irlandeza Siobhan McCrohan (07:32.94).
Ionela Cozmiuc ar putea să revină în competiții după o pauză mai lungă
Cozmiuc era decisă să se retragă după Campioantele Mondiale, hotărâre întărită și după Jocurile Olimpice de la Paris, dar acum, la revenirea în țară din Canada, a anunțat că pune la îndoială retragerea, luând în calcul doar să ia o pauză mai mare, dar pe perioadă determinată de timp și să revină în competiții în viitorul apropiat.
”Sunt foarte bucuroasă, am câștigat iar aurul mondial în proba de simplu. Închei acest an cum mi-am dorit. Pot spune că e un final perfect de carieră, dar niciodată să nu spui niciodată. Este finalul acestui an, mă gândesc serios dacă să pun vâslele în cui pentru totdeauna sau să mă întorc. Nu imediat, dar pe viitor există șanse să mă întorc.
Eu am fost pregătită psihic, știam din primăvară că vreau să particip la Campionatul Mondial. Nu mi-am lăsat organismul să se relaxeze. Acum, dă semne de epuizare.
A fost un an perfect, nu îmi puteam dori mai mult. Tinerii au făcut niște curse extraordinare, avem viitor, canotajul românesc are viitor. Îmi doresc să îmi revăd familia, nu am fost deloc acasă după Jocurile Olimpice. Îmi doresc să mă relaxez și să mă bucur de cei dragi.
O să îmi fie dor de colectivul de la canotaj, de senzația de familie mare. Mie mi-a plăcut mult acest sport, l-am făcut de plăcere. Încă nu îmi văd viața fără el, dar mă voi obișnui ușor-ușor”, a declarat Ionela Cozmiuc la revenirea în țară de la Mondiale.
Ionela Cozmiuc, medalie la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
De-a lungul carierei, Ionela Cozmiuc are două titluri europene în această probă, obţinute în 2022 şi 2023, şi unul mondial, în 2022. Până la această declarație, ea părea că își va încheie cariera cu o medalie olimpică de argint, trei titluri mondiale (două la dublu vâsle, categorie uşoară) şi trei europene.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News