Americanca Mikaela Shiffrin are ocazia să obţină cea de-a 100-a sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin şi să marcheze astfel şi mai mult istoria acestui sport, în acest weekend la Killington (Vermont/SUA), în regiunea în care a devenit campioană, scrie AFP.
Shiffrin, care deţine deja recordul de succese în circuitul mondial de schi alpin, la 29 de ani, a început în forţă noul sezon, impunându-se în slalomurile desfăşurate la Levi (Finlanda) şi Gurgl (Austria).
99 de victorii în 13 ani, acum așteptăm week-end-ul
Cu 99 de victorii acumulate în 13 ani de competiţie, Shiffrin are ocazia să scrie istorie pe pantele blânde ale Vermontului, unde a trăit în adolescenţă, pentru a-şi rafina tehnica la Burke, la două ore de mers cu maşina de Killington.
Americanca ar putea atinge acest număr simbolic cu ocazia slalomului uriaş de sâmbătă, sau mai sigur duminică, zi în care va avea loc slalomul, proba sa preferată, în care este mare favorită în absenţa rivalei sale slovace Petra Vlhova.
În cele treisprezece starturi pe care le-a luat la Killington în circuitul mondial, schioarea din Colorado a câştigat deja de şase ori, mereu la slalom (2016, 2017, 2018, 2019, 2021 şi 2023), pe pârtia numită "Superstar".
Publicul, mereu entuziast în Vermont, promite să fie zgomotos pentru a o susţine pe vedeta locală la sfârşitul unei săptămâni în care s-a sărbătorit Ziua Recunoştinţei în Statele Unite.
Mikaela Shiffrin, numărul 1 din istorie în schiul alpin
Dacă va avea succes, Mikaela Shiffrin va duce recordul de victorii în Cupa Mondială de schi alpin la cote fără precedent, după a depăşit-o pe compatrioata sa Lindsey Vonn (82 de victorii) şi apoi pe suedezul Ingemar Stenmark (86), la începutul anului 2023, scrie Agerpres.
În palmaresul schioarei americane figurează totodată 14 medalii mondiale (inclusiv 7 titluri) şi trei medalii olimpice, dintre care două de aur (la slalom în 2014 şi la slalom uriaş în 2018).