Tragedie în sportul internațional! Un tânăr pilot de motorbike a murit la doar 14 ani după o căzătură
O veste tragică a lovit lumea sportului!
Hugo Millan (14 ani) tânără speranță a motorbike-ului a murit în cursul zilei de duminică, după ce a suferit răni fatale în urma unui accident de la European Talent Cup, care s-a desfășurat la MotorLand Aragon.
Conform unui comunicat din partea Federației Internaționale de Motociclism, Millan a fost implicat într-un incident în care au fost implicate mai mulți piloți, în virajul 5. Imediat după s-a ridicat steagul roșu. Rapoartele sugerează că ar fi fost lovit de un alt pilot.
Vehiculele medicale au intervenit imediat și i-au acordat primul ajutor, fiind rapid transportat în centrul medical al circuitului. În ciuda eforturilor medicilor, rănile i-au fost fatale tânărului pilot, informează motorsport.com.
Millan se afla la cel mai de succes sezon al său, cu două pole position-uri și patru podiumuri, fiind al doilea din clasament.
MotoGP a anunțat tragicul deces printr-o postare, alături de mesajul: „Ride in peace, Hugo!”
We are so sorry and saddened about @CEVMotorcycle rider Hugo Millán's passing.
We would like to send all our love and support to his family, friends and team.
Ride in peace, Hugo. pic.twitter.com/zzc8IDqztG
— MotoGP™???? (@MotoGP) July 25, 2021
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News