GALERIE FOTO Vladimir Putin a reacționat, după scandalul de dopaj în care a fost implicată o sportivă din Rusia
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a luat, marţi, apărarea tinerei patinatoare Kamila Valieva, care s-a aflat în centrul unui scandal de dopaj la Jocurile Olimpice de la Beijing, informează AFP.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, marţi, că este "imposibil" ca patinatoarea Kamila Valieva, aflată în centrul unui scandal de dopaj în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing, să fi acţionat "necinstit".
Vladimir Putin a reacționat după scandalul în care a fost implicată Kamila Valieva
"Întreaga ţară şi toţi fanii patinajului artistic din întreaga lume au tremurat pentru Kamila. Talentul ei reuneşte toate elementele cele mai complexe ale patinajului artistic, plasticitatea, frumuseţea, puterea şi tandreţea", a declarat Putin, care i-a primit, marţi, la Kremlin, pe sportivii ruşi medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2022, inclusiv pe Valieva.
"Această perfecţiune nu poate fi obţinută într-un mod necinstit, prin folosirea unor mijloace suplimentare, prin recurgerea la manipulări. În patinajul artistic, toate aceste mijloace suplimentare sunt inutile, ştim şi înţelegem perfect acest lucru", a continuat el, potrivit News.ro.
La prima ei participare la Jocurile Olimpice de iarnă, la doar 15 ani, Valieva a ajutat Rusia să câştige proba pe echipe de la Beijing, devenind prima patinatoare care a reuşit să execute o săritură cvadruplă la Jocurile Olimpice.
Autorităţile antidoping au anunţat apoi că adolescenta rusă a fost depistată pozitiv, la un test efectuat la sfârşitul lunii decembrie, cu trimetazidină, o substanţă folosită pentru tratarea anginei pectorale, considerată că îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Valieva a primit în ultimul moment dreptul de a concura în continuare la JO din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a participa la proba individuală feminină, la care era favorită, fără a se pronunţa asupra testului ei pozitiv.
Pe locul I după programul scurt, ea a ratat complet programul liber, căzând de mai multe ori şi încheindu-şi exerciţilul în lacrimi. Ea a ocupat locul 4 şi a ratat podiumul olimpic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News