INTERVIU „Îmi spuneau 'ești singurul care a făcut ce a spus'”! Radu Brylynskei, culturistul român care impresionează în SUA: „Am publicat și o carte”
Radu Brylynskei e un culturist român stabilit în Statele Unite ale Americii de peste 15 ani.
- S-a apucat în 1996 de culturism, iar acum luptă să ajungă pe revista Muscle & Fitness! Votează-l AICI pe Radu Brylynskei, pentru a susține țara cu imaginea sa pe cea mai tare revistă de culturism din lume!
Radu Brylynskei, un culturist român care a ales în 2007 Statele Unite ale Americii pentru a-și urmări visul de a fi cel mai tare culturist, și-a povestit viața, cu urcușuri și coborâșuri, pentru Sport.ro.
INTERVIU | Radu Brylynskei, culturistul român care a rupt gura târgului în America
Cum ai intrat în lumea bodybuilding-ului?
Pe la 14-15 ani, anul 1996. Eram probabil cel mai slab din liceu, după ce am încercat toate sporturile. Deși toată lumea mi-a spus că voi rămâne mic de înălțime dacă ridic greutăți, tot m-am apucat. La un moment dat, țin minte că văzusem un om care arăta exact ca Arnold Schwarzenegger. Mi-am făcut curaj și l-am întrebat dacă ar accepta să mă învețe mai multe. Dan i se spunea, a fost mentorul meu, un om sincer și foarte îngăduitor cu un adolescent agitat, cum eram eu. După ce am mai crescut, mi-am dat seama cât de important a fost să-l am alături.
Cum arată rutina ta de antrenament?
Secretul e să înveți să faci lucruri noi. Acum trag de fiare după o oră de box. Pedalez mult. Mă axez pe greutatea corpului în parc la aer liber, streetworkout. Am fost de două ori în Thailanda la pregătire de kickboxing și de două ori în Tulum Mexic la o sală de Muai Thai pentru luptători profesioniști. Antrenamentele de Muai Thai sunt cele mai intense, atât de complexe încât poți să-ți modelezi corpul rapid. Să fii într-o mare formă nu doar fizică, dar și mentală.
„Sportul e oxigenul meu”
Care sunt cele mai mari provocări ca bodybuilder?
Cel mai greu a fost să realizez când e îndeajuns. Ca toate sporturile, când ajungi la o performanță sunt multe sacrificii și riscuri. Mâncarea trebuie să fie exactă și să devină o rutină. Suplimente. Care sunt și costisitoare. Dar mâncarea... Hrana e superimportantă. Trebuie să ai și doctori care să te monitorizeze nonstop. Masaje, saună, stretching asistat. Era să uit. Sponsori. Ai nevoie de sponsori. Fără ei nici nu are rost să te gândești să ai vreo șansă să te apropii la un nivel competițional mai ridicat.
Cum păstrezi balanța între bodybuilding și muncă sau bodybuilding și familie?
Sportul e munca mea și oxigenul meu. E stilul mei de viață. El mi-a deschis drumuri și diverse căi pentru alte oportunități. Nelimitate aș spune. Cel mai important lucru e să fii sincer cu tine. Să îți asculți inima, ea o să-ți vorbească. O să-ți spună ce trebuie să faci.
Te-ai fi gândit vreodată că vei ajunge să faci bodybuilding?
Chiar da. Eram în curtea școlii cu colegii, pe la 15 ani, după primul antrenamnet la sală: 'Eu o să particip la Arnold Classic!', spuneam. Asta e a doua cea mai mare competiție din lume. Câțiva dintre colegi au râs. Mai târziu, unul dintre ei mi-a spus: 'Tu ești singurul care a făcut ce a spus când era mic'.
„Intervenția m-a costat aproape 53 de mii de dolari”
Dacă ai fi avut mintea de acum atunci când te-ai apucat de bodybuilding, ce sfat ți-ai da?
Fă competiție cu tine însuți. Să nu-ți pese de ce spun ceilalți despre tine. Cu mai mult curaj! Aș fi mai atent să nu mă accidentez. Cu greutăți mai mici, dar mai intens. Pauze scurte. High Volume.
Ai avut accidente la antrenamente? Dacă da, poți să dezvolți?
Da, da, am avut. La New York, în 2017, mă îndreptat pe bicicletă la o competiție de streetworkout. Aveam suta de kilograme, eram în cea mai puternică formă a mea. Puteam să fac 18 muscle-ups. Ascultam muzică și visam. Mersesem pe pista aia de multe, multe ori, dar cumva am lovsem un stâlp pe mijlocul drumului. Am zburat în aer. Am avut o intervenție la umăr, genunhi și spate, care a costat aproape 53 de mii de dolari.
Cum ți-a schimbat viața bodybuilding-ul?
La început voiam să fiu musculos. Aș fi fost capabil să calc peste tot să-mi ating scopurile. În timp, să știi că bodybuilding-ul m-a învățat ce înseamnă răbdarea, cum să trec peste obstacole. Am învățat cum să învăț! Acum dau mai mult decât cer. Sportul m-a dezvoltat cel mai mult mental și spiritual și abia apoi fizic.
„Îmi place să vorbesc despre cum mi-am găsit credința în Dumnezeu”
La ce concursuri ai participat?
Am trei concursuri. Cel mai înalt nivel a fost Arnold Classic în 2019 în Columbus Ohio. Acum particip la un concurs în care câștigătorul va apărea pe coperta Muscle & Firtness. Cea mai tare revistă de fitness mondială.
Poți să-mi povesești cum te-ai simțit la primul concurs la care ai participat? Ai avut emoții?
Senzația de pe scenă e la fel de mare ca stresul mental și psihologic. Concursul propriu-zis e destul de sumar. Ești pe scenă doar câteva minute, asta dacă ai norocul să te califici. Între zeci sau chiar sute de oameni. În cea mai bună formă a lor! Cu ce ești tu mai bun? Dacă ai ceva ce te va scoate în evidență, atunci vei câștiga. Eu am făcut-o atunci când m-am simțit învingător mai mult mental decât fizic.
Mai ai și alte pasiuni?
Îmi place să scriu și să citesc, să povestesc. Am publicat și o carte pe Amazon: 'Children of Communism'. Acum lucrez la o serie de cărți cu ilustrații pentru copii. Am și un canal cu povești pe Spotify: 'Radu's Podcast with stories from all over the world'. Îmi place să vorbesc despre cum mi-am găsit credința în Dumnezeu sau mai bine zis cum m-a găsit ea pe mine. Îmi place să motivez oamenii pe Instagram. Acum lucrez la o aplicație de antrenament pe telefon care va schimba, zic eu, viața multor oameni. Când voi fi fi pe coperta unei reviste precum Muscle & Fitness, abia atunci o să pot prezenta cu impact planul meu celorlalți, de a-i ajuta!
„România e #1”
Trăiești în SUA. Cum ai ajuns acolo?
În 2007 am venit cu tatăl meu la New York. M-a încredințat lui Radu Teodorescu, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din 1980-2010. La el mi-am făcut ucenicia, să zic așa, pentru scurt itmp. Ulterior, am continuat pe cont propriu.
Ce te mai leagă de România?
Nimic nu bate dragostea de casă. Când ajung în România, primul lucru pe care îl fac e să merg la sală sau în parc la exerciții. Îmi revăd prietenii sportivi, îi încurajez. Respir aerul de acasă pe care îl cunosc mult prea bine. Toate amintirile copilăriei și nostalgia. România e #1 în inima mea și așa va rămâne pentru totdeauna.
Ai vrea să te întorci în România?
Mi-ar plăcea să petrec fiecare vară sau toamnă acolo.
Sursă Foto: Instagram Radu Brylynskei / @buildgreatness
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News