Fan zone EURO 2020: unde va fi amplasat locul de intalnire al fanilor in Bucuresti

Fan zone EURO 2020: unde va fi amplasat locul de intalnire al fanilor in Bucuresti Stiri

Pe 21 septembrie, in cadrul aniversarii Zilelor Bucurestiului, 560 de ani de atestare documentara a orasului, Primaria Capitalei a anuntat oficial ca va organiza, in perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, in Piata Constitutiei si pe Bulevardul Unirii, zone dedicate suporterilor – Fan Zone – pentru cel mai mare turneu EURO din istorie! 12 orase, printre care si Bucurestiul, gazduiesc editia aniversara de 60 de ani!

UEFA va pune in scena, anul viitor, cel mai mare turneu final al unui Campionat European organizat vreodata! Cele 12 orase-gazda sunt: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucuresti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, München, Roma si Sankt Petersburg.

Zona dedicata fanilor va fi deschisa publicului in fiecare zi, timp de o luna, in perioada 12 iunie – 12 iulie 2020 si va fi amplasata in Piata Constitutiei, in fata Palatului Parlamentului si pe Bulevardului Unirii (tronsonul cu fantani, cuprins intre Piata Unirii si Piata Constitutiei).

Primarul General, Gabriela Firea: “Bucurestenii si suporterii straini vor avea ocazia sa petreaca impreuna aceasta mare sarbatoare a fotbalului, intr-un spatiu conectat virtual cu celelalte 11 orase gazda, in care vor gasi divertisment si activitati de cea mai inalta calitate si vor putea urmari pe ecrane gigant, amplasate atat in Piata Constitutiei, cat si pe Bulevardul Unirii, toate meciurile de la EURO 2020, impartind, astfel, emotiile si energia live, pentru o experienta autentica, dincolo de ecranele televizoarelor“.

Vor putea fi urmarite live toate meciurile, din faza de grupe pana la marea finala a turneului UEFA EURO 2020 din data de 12 iulie 2020!

Bucurestiul va gazdui pe Arena Nationala patru meciuri: trei in grupa C (pe 14, 18 si 22 iunie 2020) si o optime de finala pe 29 iunie 2020. In cazul calificarii la EURO 2020, Nationala Romaniei va juca cel putin doua meciuri pe Arena Nationala. Toti posesorii de bilete valabile la cele 4 meciuri de pe Arena Nationala vor beneficia de gratuitate pe transportul public din Bucuresti.

Primaria Capitalei propune o experienta unica in cadrul Fan Zone, pentru suporteri, spectatori si vizitatori deopotriva, prin care va pune in valoare ospitalitatea orasului gazda – Bucuresti si va crea, astfel, punti de legatura cu marile orase europene!

In Piata Constitutiei si pe Bulevardul Unirii vor fi organizate zilnic competitii sportive pe mini terenuri de fotbal, activitati de divertisment pentru intreaga familie, concerte, animatie stradala, jocuri pentru copii si zone gastronomice. Prin aceste activitati, chiar si cei care nu sunt implicati in lumea fotbalului sau nu sunt suporteri activi, vor avea ocazia sa petreaca timp alaturi de microbistii familiei, bucurandu-se de activitati distractive si recreative in aer liber, alaturi de cei dragi, demonstrand ca fotbalul uneste oamenii.

Bucuresti, orasul in care fotbalul intalneste distractia!

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!