Diana Munteanu face parte dintr-o categorie rară! Pentru că, de obicei, soțiile unor fotbaliști cunoscuți sunt, totuși, „eclipsate“ de partenerii lor. În cazul Dianei însă, lucrurile au stat cu totul altfel.
Cât timp a fost căsătorită cu Claudiu Niculescu (48 de ani), între 2007 și 2014, fosta prezentatoare MTV a ținut pasul cu „Clau-gol“ la capitolul mediatizării. Iar ulterior, pe măsura trecerii anilor, Diana a rămas sub lumina reflectoarelor, în timp ce fostul atacant al lui Dinamo a mai ieșit din prim-plan. În acest moment, Claudiu Niculescu e antrenor la echipa orașului său natal, Slatina, care evoluează în „B“.
Revenind la Diana Munteanu, aceasta nu e mai soție de fotbalist, ci mamă de fotbalist. Pentru că singurul ei copil din căsătoria cu Claudiu Niculescu, David, e printre cei mai promițători juniori ai Rapidului. David Niculescu, atacant, a fost luat inclusiv în cantonamentul giuleștenilor, în Dubai, în luna ianuarie.
Deocamdată însă, din fosta familie Niculescu, Diana rămâne cea mai spectaculoasă prezență în spațiul public. Cu o „armată“ de fani pe rețelele de socializare, ea tocmai a postat un clip hot, la cererea fanilor, în care apare în bikini, în curtea casei sale.
Clipul respectiv, care poate fi văzut mai jos, a fost însoțit de un mesaj simpatic: „Așteptând vara... Sau pauza mea de cafea, în fiecare an, afară“.