GALERIE FOTO "Arăți ca o zeiță!". Românca desemnată cea mai sexy înotătoare a făcut furori într-un costum de baie spectaculos
Andreea Drăgoi, românca stabilită în Statele Unite, a devenit celebră la nivel internațional datorită aparițiilor sale.
Tânăra de 21 de ani a fost caracterizată de presa din Marea Britanie drept "cea mai sexy înotătoare", iar activitatea sa de pe rețelele de socializare este urmărită cu interes de publicațiile din străinătate.
Andreea Drăgoi a ales Universitatea din San Jose pentru a-și continua studiile. Tânăra studiază kinetoterapia, managementul sportiv și psihologia. Însă, pe lângă toate acestea, nu a renunțat la înot. Este legitimată la clubul universității.
De curând, frumoasa româncă a participat la LA Fashion Week, defilând pentru Krissy King. Cu această ocazie, a postat mai multe fotografii pe contul de Instagram, iar fanii au reacționat imediat.
"Absolut minunată", "Arăți ca un înger", "Zeiță" sunt doar câteva dintre comentariile admiratorilor.
„De la vârsta de 6 ani, muncesc din greu pentru a-mi atinge toate obiectivele și pentru a-mi transforma toate visurile în realitate. Am fost un copil activ, cu multă energie, așa că mama m-a înscris la multe activități, lecții de înot, de modelling, de balet și dans.
După mulți ani de antrenamente grele, cu suișuri și coborâșuri, sunt recunoscătoare că nu am renunțat la înot. Asta m-a făcut omul de astăzi. O persoană puternică, ambițioasă, o femeie încrezătoare că poate depăși toate obstacolele pe care le întâlnește”, a declarat Andreea Drăgoi, potrivit The Sun.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News