Dacă până în ziua alegerilor Georgescu și adimratorii săi au reușit să rămână departe de lumina reflectoarelor, după succesul din primul tur, votanții acestuia au devenit extrem de vocali pe rețelele de socializare.
Printre cei care au reclamat agresivitatea votanților lui Călin Georgescu se numără și Mihai Stoica, managerul general al FCSB, care a reacționat dur pe rețelele de socializare.
"N-am o problemă cu opțiunile prietenilor mei de pe Facebook. Am o problemă cu cei care habar n-au de politică, dar în perioada asta eliberează micul și destoinicul politician pe care-l țineau ascuns și ne inundă cu păreri. După care, iar tac 5 ani.
Și mai am o problemă, faptul că în țara asta nu poți alege pe cineva, ci doar vota contra cuiva.
Plus șoferii care blochează intersecții", a scris Mihai Stoica pe rețelele de socializare.
CSAT susține că au existat atacuri cibernetice care au avut ca scop influențarea rezultatelor alegerilor
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
"Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu are atribuţii legate de desfăşurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securităţii naţionale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT. În cadrul şedinţei, reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securităţii naţionale, generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral. Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Agerpres.
De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional şi mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale unor actori statali şi non-statali, în special Federaţia Rusă, existând din partea acesteia un interes în creştere pentru a influenţa agenda publică în societatea românească şi coeziunea socială.
Sursa citată informează că din analiza documentelor a reieşit şi că, prin încălcarea legislaţiei electorale, un candidat la alegerile prezidenţiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferenţial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligaţia de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligaţie impusă prin legislaţia electorală.
"Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalţi candidaţi care au fost recunoscuţi de algoritmii TikTok drept candidaţi la alegerile prezidenţiale, iar conţinutul promovat de aceştia a fost filtrat masiv, diminuând exponenţial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei. Acest tratament preferenţial a fost potenţat cu nerespectarea de către TikTok a deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităţilor române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile deciziei BEC", se precizează în comunicat.
Din această perspectivă, CSAT subliniază că a luat act de faptul că, în mod cert, reţeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfăşurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.
În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, celor cu atribuţii în buna desfăşurare a procesului electoral, precum şi organelor de urmărire penală să întreprindă de urgenţă demersurile necesare, conform competenţelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în şedinţa CSAT.