GALERIE FOTO Au așteptat să divorțeze pentru a-l transforma în antrenorul cu cel mai mare contract! Suma uriașă pe care o va încasa
Erik Spoelstra (53 ani) este antrenorul lui Miami Heat din 2008, iar acum a semnat prelungirea contractului.
Spoelstra a fost întâi asistent la Miami Heat din 1997 până în 2008, când a primit funcția de antrenor principal. Erik Spoelstra este o emblemă a clubului alături de care a reușit să câștige de două ori titlul în NBA, motiv pentru care i s-a oferit prelungirea contractului.
Miami Heat a făcut spectacol sub comanda lui Spoelstra, care a câștigat inelele de campion în 2012 și 2013, având o formație în care nume precum LeBron James sau Dwayne Wade Străluceau. Mai mult, Heat a mai jucat patru finale NBA de atunci, ultima chiar în sezonul trecut, când echipa sa a cedat în fața lui Denver Nuggets.
Erik Spoelstra a semnat cel mai mare contract din NBA! Ce sumă va încasa
Erik Spoelstra a semnat o nouă înțelegere cu Miami Heat, iar contractul cel nou îl transformă în unul dintre cei mai bine plătiți antrenori din NBA. Spoelstra a semnat un contract valabil pe opt sezoane, în urma căruia urmează să încaseze 120 de milioane de dolari.
Contractul nu îl face pe Spoelstra cel mai bine plătit antrenor, asta în contextul în care va încasa 15 milioane de dolari anual, fiind depășit de Gregg Popovich de la San Antonio Spurs, care încasează 19 milioane de dolari anual, însă durata contractului face ca Spoelstra să încaseze o sumă mult mai mare.
Anunțul prelungirii contractului însă a fost făcut doar după ce antrenorul a divorțat oficial de Nikki, după șapte ani de căsnicie. Există zvonuri conform cărora Miami Heat a întârziat anunțul contractului de sute de milioane astfel încât cea care este acum fosta soție a lui Spoelstra să nu primească vreun ban din contractul său, scrie marca.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News