Cătălin Oprișan povestește despre jertfa lui Tudor Stavru, în cutremurul din martie ’77: Cum a murit omul căruia îi murise moartea
Stiri
Tudor Stavru, cascador din trupa lui Sergiu Nicolaescu, fost kaiacist la Dinamo, a salvat 10 vieți după urgia din 4 martie 1977. A scăpat din tonouri, din derapaje controlate sau din ”calul mort”, dar a pierit la blocul ”Nestor”, unde constructorii tăiaseră câțiva piloni de susținere
De Cătălin Oprișan
La început, o deteră pe glumă. ”Bă, cât s-a băut în încăpere de se cutremură pământul?”. O secundă, doar, apoi au priceput că e urgie. El, Tudor Stavru, cu Aurel Popescu, cu Doru Dumitrescu și cu Paul Fister se găseau la Râmnicu Vâlcea, filmau o comandă specială. Fotbaliștii de la Chimia viețuiau cu ei în hotel și, seara, după ce se încheia turul de manivelă, se lăsa cu paranghelie frumoasă, o repriza a III-a ca la carte!
Fister a prins a urla, imediat, la ei. ”Tată, toți afară și luați un brad în brațe, să aveți de ce vă ține!”.
4 martie 1977. 21:22:22. 7,2 grade pe scara Richter, 56 de secunde. Cutremur devastator.
Stavru e fost lăcătuș. A făcut kaiac canoe la Dinamo București, a tras alături de fratele său, Teodor Stavru. Apoi, când Sergiu Nicolaescu a dat sfară în țară că se face o trupă de cascadori pentru filme, s-a înrolat. A debutat în ”Dacii”, în 1967 și, vreme de 10 ani, a bifat vreo 22 de filme. Șase ca ”principal”. ”Ultimul cartuș”, ”Un comisar acuză”, ”Pe aici nu se trece”, ”Osânda”... Iubea caii. ”Unul dintre copiii nebuni ai filmului românesc, cu sufletul cât munții”, cum îl alinta Ion Besoiu.
La recepția hotelului din Râmnicu Vâlcea, un băiat prinsese postul de radio național. La București era jale. Se spunea că a căzut blocul ”Dunărea”, că a căzut blocul ”Nestor”, că a căzut ”Scala”. Cascadorii s-au suit în autocar și au plecat imediat. Unii au zis că Sergiu i-a chemat. Nu, au mers direct la Consiliul Popular, din proprie inițiativă! Au întrebat cu ce pot ajuta? Așa, adunați vreo 15-20 de băieți zdraveni, au plecat spre blocul cu barul ”Continental”, să-l salveze pe ”Tomiță al lor”, pe Bocăneț. ”Am stat acolo o noapte întreagă, printre dărâmături, dar nu am reușit să ajungem la el. Și dimineață ne-a dat seama că stăteam toți grămadă, iar în București mai erau multe puncte unde putea fi salvați oameni”, povestea Fister pentru AGERPRES.
Umbla cu o poezie în buzunar!
Stavru nu era cascador doar în orele de filmare. N-avea sânge, ci adrenalină prin vene. Poseda o știință a suferinței. Îl iubea pe Eminescu, citea din Hemingway. Scrisese o poezie, publicată, umbla, non stop, cu ziarul la el. Soby Cseh, Aurel Grușevski, Vasile Popa, Doru Dumitrescu, Viorel Plăvițu, Gheorghe Murea, cascadorii, se împărțiseră prin urbea lui Bucur. Stavru și cu Fister și-au stabilit cartierul la ”Nestor”. Blocul avea, jos, o cofetărie. Ca să pară mai largă, constructorii ”răseseră” câțiva stâlpi se susținere. Seismul prăvalise blocul, era jale mare...
Pe 11 martie 1977, pe seară, două mașini ale Securității au apărut în zonă. Stavru a ajuns pe strada Alexandru Sahia, actuală Calderon, la un imobil dărâmat. Era liniște, toate utilajele oprite, dar lumea jura că se auziseră bătăi în zid.
”Când a căzut, n-a mai avut, ca altădată, la filmări, cartoanele la care să mă reped și să-l scot teafăr și să-i spun că a fost bine, că scena e gata!”
Sergiu Nicolaescu
''Am luat imediat legătura cu ea, că era o fată, Livia Negoescu, care împlinea 22 de ani chiar în ziua cutremurului. A căzut cu etajul 9 tocmai la subsol, era cu logodnicul ei. Au adus minerii de la Filipeştii de Pădure, care erau cel mai aproape. Au venit ăia cu idei, să săpăm o galerie din Piaţa Rosetti. Eu m-am uitat la Stavru, el la mine şi am plecat spre ea, ajutându-ne doar de mâini.
Am intrat printr-o gaură de aerisire, săpam cu mâinile, puneam molozul în masca de gaze şi i-o dădeam lui Tudorică. Am intrat noaptea, pe la 12.30, şi dimineaţa pe la 5.30-6.00 am ieşit cu ea. Când am ajuns deasupra ei deja se lărgise spaţiul, puteam să stau în picioare lângă ea. Era întinsă pe o canapea. A intrat Stavru după ea, fata stătea rezemată pe capul logodnicului ei, peste care căzuse o grindă care realmente l-a retezat de la mijloc în jos. Murise cu 24 de ore înainte de a o găsi pe ea'', şi-a amintit Paul Fister. Gata, totul se terminase! Nu prea mai erau multe de făcut, greu de crezut că cineva mai putea fi viu!
”Stavrule, omule, sunt decedați. Lasă-i, hai sus, să găsim viii!”
Paul Fister
Viața își urma cursul firesc, vorba versurilor lui Julio Iglesias. A doua zi erau filmări la Buftea. Fister urma să doarmă la un hotel, Tudorică se ducea acasă, să se odihnească.
”M-a condus până la intrare, ne-am dat mâna, ne-am îmbrăţişat, m-a condus cu privirea din uşa hotelului, iar eu m-am dus la maşina care mă aştepta pe Calea Victoriei. Şi a doua zi dimineaţă, pe la 9.00, m-am dus în studio. A venit la mine un băiat şi mi-a spus că mă caută directorul general. M-am dus la el şi am văzut că era cătrănit. <<Domnule Fister, vreau să vă dau o veste tristă!>>. <<Vă ascult!>>. <<Ştiţi că a murit Tudor Stavru?>>.
Când am auzit, să cad jos, m-am blocat. Am ieşit pe uşă şi nu ştiam încotro să o iau. M-am întors în birou, dar nu puteam să articulez niciun sunet. El şi-a dat seama că vreau o maşină, mi-a dat-o pe a lui, iar şoferul m-a dus direct la Spitalul de Urgenţă. În poarta spitalului, rezemat de un stâlp, era Sergiu Nicolaescu.
Am intrat şi l-am văzut pe Tudor sub scară, pe o targă, cu un cearşaf pe el. După vreo jumătate de oră m-am dus la <<Nestor>> să aflu ce s-a întâmplat. Generalul care coordona activitatea acolo mi-a spus că a venit Tudor Stavru de la Grădina Icoanei, unde pierduse maşina de Buftea. S-a întors la <<Nestor>>, îmbrăcat în haine civile, în ideea de a vorbi cu generalul să-i dea o maşină, să ajungă în Buftea. Şi în timp ce stătea de vorbă cu generalul, un bătrânel s-a apropiat de ei, spunând: <<Domnule general, nu mă lăsaţi, că ăla e avutul meu pe toată viaţa mea>>.
Era o casetă cu acte, cu cecuri, cu taloanele de pensie. Practic, aia era averea lui şi atât voia el să recupereze din tot apartamentul de la etajul 9. Stavru a auzit discuţia, a fugit repede la <<Athénée Palace >> (actualul Hotel <<Hilton>> - n.r.), s-a schimbat şi a apărut din nou acolo. Nimeni nu ştie cum. Generalul l-a întrebat: <<Ce faci Stavrule?>>, iar el i-a răspuns: <<Lasă, domnule, să ajutăm omul bătrân>>.
A intrat de pe balcon, a pus un picior, o mână şi a trecut. S-a dus la locul pe care i l-a indicat bătrânul, a găsit caseta, i-a arătat-o, ăla i-a spus să o arunce, iar Stavru a spus: <<Cum să o arunc? Am urcat până aici s-o arunc, să se facă zob în fierul ăla şi printre dărâmături?!>>. Şi a ţinut-o în mâna dreaptă. A pus palma, a pus un picior, după aia şi pe celălalt, dar el se sprijinea în antebraţ. Iar în momentul ăla s-a desprins o cărămidă, s-a rupt peretele şi a căzut de acolo'', a povestit Paul Fister, lăcrimând. ''Avea 37-38 de ani'', a mai spus el.
1.578 de morți s-au înregistrat după cutremurul din 4 martie 1977
Postul național de radio se oprește olecuță: ”Acum o oră a murit, la Spitalul de Urgență, cascadorul Tudor Stavru”...
A doua zi, colegii lui au plecat spre Cernavodă, locul de naștere. De la Buftea au luat șase cai și șase costume de daci. Cinci călăreți, un bidiviu a fost dus de căpăstru de către Adrian Ștefănescu. Roibul lui Stavru, cu cizmele sale pe el, cu sabia. Sergiu Nicolaescu și Doru Năstase îi cară sicirul. Eugen Barbu îi croșetează un necrolog: ”Murind, a intrat direct în legendă. Numele spus este neiertător. De câte ori îl voi auzi, mă voi ridica în picioare!”. ”Ultimul icar”, e titlul lui Radu Georgescu. ”Era tânăr și nesupus și modest!”.
Omul căruia îi murise moartea într-atâtea cascadorii, murise!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
.jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=3438%2C2569%2C0%2C0&w=190)
