Cine sunt premianții anului la CSA Steaua
Clubul Armatei a stabilit cine sunt performerii anului 2021.
La Stadionul Steaua a avut loc ieri „GALA SPORTIVII ANULUI 2021”, în cadrul căreia au fost premiați cei mai buni performeri ai Clubului Sportiv al Armatei Steaua, sportivi care s-au evidențiat în acest an în competiții interne și internaționale.
Campioana olimpică la canotaj, în proba de dublu vâsle, Simona Geanina Radiș, a fost declarată „SPORTIVUL ANULUI 2021”, în timp ce „ECHIPA ANULUI” a fost aleasă echipa de polo masculin, câștigătoare a campionatului național, dar și a cupei României ediția 2020-2021.
Titlul de „SPORTIVUL ANULUI 2021, CATEGORIA TINERET”, i-a revenit luptătoarei Andreea Beatrice Ana, iar premiul ”SPORTIVUL ANULUI 2021, CATEGORIA JUNIORI” a fost decernat jucătorului de tenis de masă, Darius Movileanu.
În cadrul evenimentului a fost premiată și echipa de volei masculin, pentru ultimul sezon. În sală s-au aflat și sportivi de performanță care au reprezentat cu cinste România și culorile roș-albastre: Cristian Gațu, Laura Badea, Sorin Macavei, Roxana Bârlădeanu și Adrian Bumbescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News