VIDEO Controversata pugilistă Imane Khelif s-a etalat cu un nou look pe Instagram: ”Mesajul este mult mai profund”

Controversata pugilistă Imane Khelif s-a etalat cu un nou look pe Instagram: ”Mesajul este mult mai profund” Stiri

Campioana olimpică la box Imane Khelif a apărut cu un nou look pe Instagram, machiată şi coafată de un salon de înfrumuseţare algerian.

„Hainele nu-l fac pe om şi aspectul nu dezvăluie esenţa unei persoane”. Cu aceste cuvinte scrise pe Instagram, un salon de înfrumuseţare din Algeria a dezvăluit un videoclip care arată o schimbare de look a lui Imane Khelif, notează RMC Sport. 

Noua campioană olimpică la box, care a fost victima unei campanii de hărţuire şi denigrare cu privire la sexul său în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, apare în videoclip zâmbitoare, cu medalia de aur la gât.

Imane Khelif și-a etalat noul look pe Instagram

În această postare pe Instagram, care poate fi văzută pe profilul lui Imane Khelif, centrul de înfrumuseţare Beauty Code face lumină asupra motivaţiilor din spatele acestei iniţiative: "Pentru a-şi obţine medalia, ea nu a avut timp de pierdut în saloane de înfrumuseţare sau la cumpărături. 

Ea nu a simţit niciodată nevoia să se conformeze acestor standarde pentru a se dovedi. (...) Imane nu a încercat să îşi schimbe look-ul pentru a se încadra în tiparele în care lumea vrea să ne încadrăm”.

„Mesajul ei este mult mai profund”, se mai arată în mesaj. Poţi fi feminină şi elegantă când vrei, dar în ring, nu ai nevoie de volane sau tocuri înalte. 

Tot ce îi trebuie este strategie, forţă şi lovituri, pentru că aceasta este esenţa personajului ei. Aşa cum o mustaţă nu face un bărbat (...) rochiile, extensiile şi machiajul nu definesc o femeie”.

News.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!