GALERIE FOTO Costumul incendiar ales de "cea mai sexy femeie din lume" pentru petrecerea de Halloween. Cum s-a 'echipat' sportiva
Desemnată cea mai sexy femeie din lume de către revista Maxim, Paige Spiranac își impresionează fanii cu aparițiile sale.
Retrasă din activitate la nivel profesionist, jucătoarea de golf este foarte activă pe rețelele de socializare, unde postează, printre altele, și clipuri educative despre tainele golfului și încearcă să promoveze cât mai mult acest sport.
De curând, vedeta de 29 de ani a publicat pe contul de Instagram mai multe imagini cu costumul de Halloween ales pentru acest an, Cammy din Street Fighter. Fotografiile au strâns peste 200.000 de aprecieri într-un timp foarte scurt, costumul fiind unul spectaculos și provocator.
Potrivit The Sun, Paige Spiranac are o avere estimată la aproximativ 3,5 milioane de euro. De altfel, frumoasa sportivă domină clasamentul și în topul câștigurilor obținute din Instagram, depășindu-l pe celebrul Tiger Woods.
Paige Spiranac a fost implicată într-un mare scandal
Vedeta de 29 de ani a participat la un turneu caritabil de golf din SUA, eveniment la care a fost acuzată că l-ar fi convins pe un bărbat să-i trimită 10.000 de euro. Totul s-a dovedit a fi un caz de fraudă online, însă Paige a fost afectată de această întâmplare.
"Acest om a venit și mi-a cerut să facem o poză. La început părea bine, dar apoi a început să spună că l-am furat 10 mii de dolari. A început să mă amenințe. A fost o situație foarte înfricoșătoare.
S-a dovedit că acest om fusese victima unei fraude online făcută de pe un profil fals. Era foarte nervos. M-am chinuit cu aceste probleme de securitate de ceva vreme, dar, în ultima perioadă, situația s-a înrăutățit", a povestit aceasta în presa din Marea Britanie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News