Cristian Balaj, despre suspendarea Simonei Halep: „Cunosc codul WADA, ştiu cum funcţionează o Comisie de Disciplină!”
Cristian Balaj a analizat suspendarea provizorie a Simonei Halep.
În timpul US Open 2022, Simona Halep (31 ani) a fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță care conține eritropoetină, un hormon încadrat ca agent simulant eritropoetic.
Preşedintele CFR Cluj, Cristian Balaj, fost preşedinte al Agenţiei Mondiale Antidoping (ANAD), a precizat că nu contează cantitatea substanței din corp, pentru a încasa suspendarea.
„Cunosc codul WADA. ştiu cum funcţionează o Comisie de Disciplină, de apel. Vorbim de o sportivă foarte mare, nu pot să comentez. E o mare sportivă şi sper să fie nevinovată.
Orice amănunt poate schimba major orice decizie. Faptul că substanţa e mică în sânge nu are importanţă. Orice sportiv e răspunzător dacă e o substanţă interzisă în corpul său, aşa e legea”, a declarat Cristian Balaj pentru digisport.
Președintele Agenției Anti-Doping din Polonia nu are vești bune pentru Simona Halep
Ca primă reacție, sportiva din Constanța a ținut să specifice că nu a luat conștient această substanță și că va lupta pentru a demonstra acest lucru. Însă, pentru președintele Agenției Anti-Doping din Polonia acest lucru este irelevant.
Michal Rynkowski precizează că Simona Halep nu putea fi contaminată cu Roxadustat și că varianta de a utiliza această substanță accidental nu stă în picioare.
„Nu a luat aspirină sau vitamina C! Utilizarea accidentală, în contextul consumului unui produs contaminat cu această substanță, ar fi, prin urmare, puțin probabilă.
Avem de-a face cu o substanță care nu este utilizată pe scară largă și numărul de articole științifice despre ea este, de asemenea, limitat. Nicio variantă nu poate fi exclusă, dar contaminarea este puțin probabilă.
Cred că această chestiune va fi tratată în mod standard. Avem de-a face cu detectarea unei substanțe nespecifice. Acum, sarcina dovedirii nevinovăției revine jucătorului. Întrebarea este ce argumente vor fi prezentate. Pentru că toată lumea vrea să se apere într-o asemenea situație”, a declarat Michal Rynkowski pentru sport.pl.
Totodată, președintele Agenției Anti-Doping din Polonia crede că, în cel mai bun caz, Simona Halep va primi o suspendare de 2 ani.
„Roxadustat este o substanță nespecifică, astfel încât jucătorii suportă consecințe grave. Pedeapsa standard în această situație este suspendarea pe o perioadă de 4 ani. Dacă dovedește că substanța a fost folosită în mod neintenționat, suspendarea poate fi redusă la 2 ani”, a mai spus Michal Rynkowski.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News