"Cuvintele sunt ca un cutit foarte bine ascutit si tu alegi ce faci cu el!" Reactia unui roman de culoare dupa scandalul de rasism de la Paris
Un roman mulatru a vorbit despre scandalul de rasism care a facut inconjurul planetei.
Odi Onyejekwe, nascut in Romania din tata nigerian si mama romanca, a povestit prin ce a trecut inca de la gradinita, unde a fost o victima a discriminarii.
"Era in prima zi de gradinita la Maeriste, un satuc din Salaj, in pauza, cand doi colegi au venit sa-mi spuna 'negrule'. La inceput eram confuz, stiam ca nu am pielea alba, insa pana in momentul respectiv asta nu fusese vreodata o problema.
Colegii astia doi nu imi spuneau un adevar sau o constatare obiectiva, ci un cuvant care m-a facut sa ma simt inferior, incomplet, gresit, iar pe ei, dupa felul in care chicoteau si se amuzau pe subiect, trebuie sa-i fi facut sa se simta superiori, altfel de ce-ar fi zis-o asa?
Ulterior am realizat ca si 'cioara' are mai multe sensuri, la fel si 'maimuta'. Mai apoi am aflat ca 'tigan' poate fi folosit in acelasi scop sau ca oamenii nu au o problema sa te trimita in tara de unde ai venit", a declarat Odi, potrivit Adevarul.
Barbatul a comentat si scandalul de la Paris, in care arbitrul Sebastian Coltescu este acuzat pentru ca i s-a adresat cu cuvantul "negru" lui Pierre Webo, antrenorul secund al celor de la Basaksehir.
"Daca in locul unui antrenor secund cu pielea de culoare neagra ar fi fost un barbat de etnie roma si ar fi folosit cuvantul 'tigan' sau daca era o femeie corpolenta si arbitrul ar fi folosit cuvantul 'grasa', probabil era mai clar pentru fiecare dintre noi ca formularea e foarte nepotrivita si ca aceasta in sine poate aduce ofense, jigniri, sentimente de umilinta persoanei la care se face referire.
Hai sa discutam intai despre privilegiul pe care il ai tu, prin faptul ca esti un barbat alb, ortodox, fara niciun handicap, nascut in Romania, din parinti romani, vorbitor nativ de limba romana, ti-a pus Dumnezeu mana-n cap, iar daca, pe langa asta esti si heterosexual, poti spune fara nicio urma de indoiala ca esti un zeu de neatins.
Nu e vina ta, la fel cum nu e nici meritul tau, si nu te atac pentru acest privilegiu, insa recunosc, cu toata sinceritatea, ca sunt gelos pentru ca tu il ai. Sunt invidios pentru ca n-ai facut ceva ca sa meriti asta, la fel cum nici eu n-am facut ceva ca sa nu merit acelasi lucru, pur si simplu, cantitatea de pigment din pielea mea e mai mare decat in cazul tau", a adaugat Onyejekwe.
De asemenea, romanul a vorbit si despre traumele prin care oamenii pot trece din cauza cuvintelor pe care cei din jur le pot folosi pentru a-i descrie.
"Vom spune in continuare Negru Voda, Padurea Neagra, Marea Neagra, prajitura negresa, la fel cum vom spune in continuare gras, slab, vaca, bou, retard, handicap, tigan. Toate sunt cuvinte acreditate in dictionarul limbii romane si au corespondent in orice limba din lume, dar hai sa nu le folosim pentru a ne descrie sau deosebi reciproc.
Cuvintele sunt ca un cutit foarte bine ascutit, poti sa cureti si sa tai ingredientele cu care vei prepara o mancare delicioasa, insa, cu acelasi cutit poti sa ranesti sau sa iei viata cuiva. In definitiv, tu alegi ce vrei sa faci cu el", a conchis barbatul mulatru nascut in Salaj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News