Dan Șucu și-a găsit acum fericirea, în viața personală, în brațele Dianei (foto stânga, 49 de ani) cu care s-a căsătorit, în 2017. Până să ajungă aici însă, patronul cluburilor Rapid și Genoa a traversat un divorț dureros, dar mai ales costisitor!

Dezvăluirea despre suma plătită de Dan Șucu, pentru a pune capăt relației sale cu Camelia (59 de ani), a fost făcut de actuala soție a omului de afaceri, în cadrul podcastului realizat de Mihai Morar.

Este pentru prima dată, la tine la podcast, când vorbesc despre aceste lucruri. Eu cred că din toată Europa a fost, la vremea respectivă, cel mai scump divorț. Dan, săracul de el, a plătit până la ultimul cent, și dacă a meritat, și dacă n-a meritat, 45 de milioane de euro, pe care nu-i avea, pe care i-a împrumutat de la bancă. Și i-a luat din contul lui și i-a dus în contul fostei lui soții. Doar să scape. El a vrut să scape, să pună punct unui scandal, unui circ. A vrut să ne căsătorim, a vrut să dea copilului un nume și a vrut să trăiască demn. Cum de altfel și trăim de 20 de ani. Banii n-au fost plătiți în tranșe, au fost plătiți o dată. Dintr-un credit bancar“, a povestit Diana Șucu.