Oficialii echipei FCSB, alături de jucători, au decis să nu meargă duminică la vot, potrivit Fanatik.
Motivul a fost meciul pe care "roș-albaștrii" l-au avut de disputat în compania Unirii Slobozia, în etapa a 17-a din Superliga, câștigat cu scorul de 3-0.
Decizia campionilor României pare una cel puțin surprinzătoare, mai ales dacă ne gândim că patronul FCSB, Gigi Becali, este implicat în viața politică.
Gigi Becali, implicat în viața politică
Gigi Becali, patronul FCSB și candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) pentru Parlamentul României, l-a susținut pe George Simion în cursa pentru prezidențiale.
Gigi Becali a încercat în două rânduri să ajungă pe cea mai importantă funcție în stat: în 2004 și 2009 ca reprezentant al Partidului Noua Generație - Creștin Democrat. La scrutinul din 2004, a obținut 184.560 de voturi, reprezentând 1,77% din total, iar în 2009 a înregistrat un ușor progres, cu 186.390 de voturi, adică 1,91%.