Detalii despre Emeric Ienei: ”Am vorbit cu fiica lui din America”

Detalii despre Emeric Ienei: ”Am vorbit cu fiica lui din America” Stiri

Emeric Ienei a fost la cârma Stelei București în momentul în care roș-albaștrii au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Stabilit la Oradea, ultima apariție a fostului mare antrenor, Emeric Ienei, a fost la meciul dintre FC Bihor și FCSB din grupele Cupei României.

Atunci, Ienei a oferit un scurt interviu pentru reporterul PRO TV Miruna Pop, în care a menționat că are încredere că FCSB poate câștiga campionatul - DETALII AICI

Detalii despre Emeric Ienei: ”Am vorbit cu fiica lui din America”

Nora lui Emeric Ienei, Vasilica Ienei, soția fiului fostului antrenor, a vorbit despre situația în care se află fostul tehnician și a evidențiat că totul este în regulă, că sunt momente în care iese în parc, se uită la televizor și ascultă muzică.

  • Emeric Ienei a împlinit în martie 87 de ani

”Socrul meu este foarte bine, atât cât îi permite starea. Se plimbă, se uită la televizor, ascultă muzică. Are momente bune, în care este lucid, dar și momente mai puțin bune.

Nu știe că a apărut știrea că ar fi murit, doamna care are grijă de el i-a deschis televizorul pe un canal de muzică, nu îl lasă să se uite la știri. L-ar afecta enorm și suntem atente să nu afle.

Am vorbit și cu fiica dumnealui din America, din fericire am apucat să o atenționăm imediat după ce a apărut știrea. Așa că atunci când a început să primească mesaje de condoleanțe, știa ce se întâmplă și nu s-a speriat.

Eu, însă, am tras o sperietură groaznică. Eram la serviciu și m-am uitat după vreo oră la telefon. Aveam zeci de apeluri, o mulțime de mesaje de condoleanțe. Nu înțelegeam ce s-a întâmplat, am sunat repede acasă. A fost cumplit”, a spus nora lui Ienei, potrivit sportpesurse.ro.

Ienei, pe banca Stelei de patru ori

Emeric Ienei a stat pe banca tehnică a Stelei București în mai multe perioade: 1975-1978, 1983-1991, 1993-1994 și 1998-2000, timp în care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, trei cupe interne și șase titluri.

Fostul mare tehnician a dirijat ultima dată naționala României, în perioada ianuarie 2000 - iunie 2000, moment în care a bifat 11 apariții ca selecționer și a înregistrat o medie de 1.45 puncte pe meci, conform Transfermarkt.

  • În 2010 a fost președinte de onoare al FCSB-ului
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!