FOTO Doru Răduță a părăsit competiția Survivor România: ”Îmi pare rău că eu sunt cel care pleacă”

Doru Răduță a părăsit competiția Survivor România: ”Îmi pare rău că eu sunt cel care pleacă” Stiri

În urmă cu aproape patru luni se întrebau ce îi așteaptă, se bucurau de începutul celei mai puternice experiențe din viața lor! Acum au înțeles: Survivor România este locul care îi scoate din zona de confort, care îi face să lupte mai puternic ca niciodată și care le dă șansa de a trăi sentimente pe care nu le cunoșteau. Aseară, drumul spre finală a mai făcut o victimă: un nou concurent a părăsit competiția, așa că doar nouă continuă lupta pe mai departe. 

Prima parte a serii i-a scos pe membrii celor două triburi pe traseu într-o probă de Comunicare cu o miză incredibilă! Câștigătorii au avut ocazia de a vorbi cu cel mai bun prieten prin apel video. Cu gândul la cei de acasă, la bucuria de a-i vedea după atât de mult timp, Vulturii și-au revenit după cele două înfrângeri de săptămâna aceasta și au câștigat fără probleme. Astfel, Elena, Alex Delea, Marian, Blaze și Doru au purtat discuții care i-au încărcat cu energie și bucurie cu oamenii lor apropiați. 

În ciuda bucuriei de a-și vedea prietenii, Vulturii s-au văzut nevoiți să revină la Consiliul de Eliminare pentru a afla numele colegului pe care-l vor pierde. Ca de fiecare dată, Daniel Pavel a fost cel care a făcut anunțul cu privire la rezultatul votului. Doru Răduță este concurentul pe care cei de acasă au decis să-l trimită înapoi în România: ”Îmi pare rău că eu sunt cel care pleacă. Mă bucur că am trecut prin toate etapele, că am demonstrat că îmi pot îmbunătăți situația, că am crescut de la etapă la etapă. Le-am trăit pe toate, tot ce a fost mai frumos, tot ce a fost mai greu. Pot pleca fericit. Mă împac, plec cu fruntea sus. Mulțumesc pentru experiența oferită”.   

  • Doru Raduta A Parasit Competitia Survivor Romania Imi Pare Rau Ca Eu Sunt Cel Care Pleaca

Ediția care a adus și o nouă eliminare a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 23:29. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 7.1 puncte de rating și 22.2% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 4.8 puncte de audiență și 14.9% share. De-a lungul difuzării, peste 1.3 milioane de români au trăit emoția unei noi seri puternice, iar în minutul de aur, la ora 21:50, aproape 1.7 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV! 

Finalul unei noi săptămâni este egal cu începutul alteia. Nouă concurenți, cei mai puternici, rezistenți și motivați merg mai departe cu un singur gând: locul în marea finală și șansa de a câștiga marele premiu. Cine va rezista? Cine va ceva? Survivor revine duminică, de la ora 20:00, luni și marți, de la 20:30. 

Până la începerea unei noi săptămâni, puteți revedea momentele favorite pe VOYO.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!