Dosar penal pentru Gică Craioveanu! ”Grande” a fost prins conducând fără permis
Fostul mare fotbalist din Bănie a condus fără permis.
Fostul fotbalist Gică Craioveanu a fost prins conducând fără permis, pe un drum din judeţul Argeş, fiindu-i deschis dosar penal.
”În ziua de 24 iulie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat, de 56 de ani, din Craiova, judeţul Dolj, care coducea un autoturism, pe DN 65B, având dreptul de a conduce suspendat”, anunţă IPJ Argeş.
Dosar penal pentru Gică Craioveanu
Conform sursei citate, în acest caz, fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită, scrie News.ro.
Surse apropiate anchetei afirmă că bărbatul vizat este fostul fotbalist Gheorghe Craioveanu, cunoscut ca Gică Craioveanu.
În vârstă de 56 de ani, Gică Craioveanu și-a început cariera de fotbalist la Turnu Severin, după care a ajuns la Universitatea Craiova. În 1994 a plecat în Spania, unde a evoluat timp de 12 ani la cel mai înalt nivel.
Primul transfer a fost la Real Sociedad, pentru un milion de euro, acolo unde a evoluat timp de patru sezoane. Au urmat alte patru sezoane la Villarreal, iar între 2002 și 2006 a îmbrăcat tricoul celor de la Getafe, de unde s-a și retras.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News