GALERIE FOTO Ele sunt 'Divele de Aur'! Imagini spectaculoase de pe covorul roșu de la Balonul de Aur! Cea mai hot apariție nu aparține unei soții de fotbalist
Gala Balonul de Aur a strâns încă o dată cele mai tari nume din fotbal la un loc.
Deși nu au reușit să fie toți prezenți, marii fotbaliști care au participat la gala Balonul de Aur, câștigată de Leo Messi pentru a șaptea oară, au avut cu ce să se laude. Pe covorul roșu, jucătorii căsătoriți au apărut la brațul frumoaselor lor soții, care au profitat de ocazie pentru a-i eclipsa măcar în apariții.
Robert Lewandowski și soția lui au fost unul dintre cele mai frumoase cupluri de pe covorul roșu, luând privirile tuturor. Anna Lewandowska a purtat o rochie complet neagră, dintr-un material ușor transparent, cu paiete, ce îi punea formele în evidență.
Soția lui Messi, Antonela, s-a îmbrăcat într-o rochie aurie, la pol opus de soțul său, care a purtat un sacou negru, din paiete, identic cu cel al celor trei băieți ai cuplului. Un alt cuplu care a atras priviri a fost cel format din bunii prieteni ai familiei Messi, Luis Suarez și soția sa, care a optat pentru o rochie neagră, din paiete, care îi evidenția corpul, cu o crăpătură adâncă pe piciorul stâng.
Un alt cuplu superb de pe covorul roșu a fost Simon Kajer, eroul Danemarcei de la Euro 2020, care a fost însoțit de frumoasa lui soție. Femeia a atras toate privirile prin simplitatea și eleganța sa. Nici Gianluigi Donnarumma nu s-a lăsat mai prejos, pozând mândru la brațul superbei sale soții.
Cu toate astea, cea mai sexy apariție de pe covorul roșu nu a fost a unei soții de fotbalist. Zendaya, una dintre cele mai renumite actrițe de la Hollywood, a fost invitată specială, alături de Tom Holland, actorul alături de care apare în noul film Spider-Man, la gala care decernează Balonul de Aur.
Tânăra a purtat o rochie mulată, neagră, decoltată pe întreg spatele, care era evidențiat de un accesoriu auriu, care imita coloana vertebrală, din colecția lui Cavalli.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News