Fiica mijlocie a lui Gigi Becali, afaceristă de succes. Cu ce se ocupă Alexandra: "Este frumoasă, deșteaptă și cu mulți bani"
Patronul de la FCSB are o familie numeroasă, cele trei fete ale sale fiind implicate activ în afaceri.
Fiica mijlocie a omului de afaceri, Alexandra Becali (25 de ani), a renunțat la activitatea de pe rețelele de socializare și-a închis conturile și, de o perioadă, este concentrată pe cariera profesională.
Fostul președinte de la LPF a dezvăluit că Alexandra are afaceri de succes pe piața imobiliară, unde investește sume importante de bani.
"Este frumoasă, deşteaptă şi cu mulţi bani. Am învăţat-o multe că e vecină cu mine. Face un bloc absolut de senzaţie... Tot aşa, cu piscină la etaj. Vine de 3-4 ori pe săptămână, stă câte o oră sau o oră şi jumătate pe şantier", a declarat Dumitru Dragomir pentru as.ro.
Gigi Becali și-a ”donat” palatul din Aleea Alexandru
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a dezvăluit că a renunțat la palatul pe care-l deține în Aleea Alexandru.
Reședința spectaculoasă pe care o deține Gigi Becali în Pipera a fost trecută pe numele celor trei fete ale sale: Cristina, Alexandra și Teodora.
Gigi Becali a plătit șapte milioane de dolari pentru a cumpăra palatul, în 2006, direct de la un om de afaceri stabilit în Statele Unite ale Americii, urmaș al lui Max Auschnitt.
„Ăsta (n.red. – palatul din Aleea Alexandru) e deja pe numele fetelor, palatul ăsta. Am lăsat palatul ăsta, pe lângă toate… le-am zis la fete: Vă fac palate şi aici şi vă fac palate şi în ceruri”, a spus Gigi Becali, potrivit Realitatea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News